Sport

Număr record de jucătoare străine în prima ligă de handbal

Nici nu s-a încheiat campionatul naţional de handbal feminin, cu formaţia SCM Rm. Vâlcea declarată câştigătoarea ediţiei şi deja se fac pregătiri pentru noul sezon. Din sezonul următor, România va avea 16 echipe în prima ligă, iar cluburile au început să facă primele transferuri pentru a avea loturi cât mai competitive.

Aşa cum este anunţat, 19 jucătoare străine noi vor fi transferate la echipele din campionatul intern al României pentru sezonul viitor, cele mai multe la CSM Minaur Baia Mare, unde vor fi cinci jucătoare din străinătate.
Cu siguranţă că până la startul campionatului, preconizat la finalul lunii august, mai pot apărea alte transferuri-surpriză. Dintre cele mai importante transferuri confirmate până acum menţionăm cel al handbalistei portugheze Alexandrina Barbosa, care revine în campionatul nostru după ce a jucat în Spania, iar acum va evolua la CSM Bucureşti, alături de Cristina Neagu. La echipa din Capitală va mai evolua şi Siraba Dembele Pavlovic, o jucătoare cu multă experienţă, considerată cea mai bună extremă stângă din Europa.
SCM Rm. Vâlcea a convins-o pe nemţoaica Evgenija Minevskaja (născută în Belarus) să semneze pentru un sezon cu echipa olteană, care va reprezenta România în Liga Campionilor la feminin. Formaţia din Vâlcea a mai transferat-o în aceste zile şi pe norvegianca de 26 de ani, Maren Aardahl, care a şi declarat că îşi doreşte un titlu naţional cu noua ei echipă.
Au acceptat transferul la Minaur Baia Mare Filippa Idehn, Mikaela Massing, Jovana Kovacevici, Jelena Lavko şi japoneza Asuka Fujita. Revine Eliza Buceschi, care a semnat cu Minaur, echipă care promite un sezon foarte bun, alături de un public cunoscător al fenomenului, dar şi cu un sponsor generos. La echipa din Maramureş vor mai juca în noul sezon şi Cristina Laslo (care revine în competiţii după scandalul de dopaj de la Corona Braşov).
Echipa Gloria Bistriţa a primit acceptul de semnătură a jucătoarei din Spania, Almudena Rodriguez, care revine la această formaţie după ce a jucat un an în Germania, dar şi Natalia Savchyn, iar poloneza Aleksandra Zych vine pentru prima dată în România şi va juca la Măgura Cisnădie, ea evoluând în sezonul trecut în Germania. Lângă Zych va juca şi Elena Georgijevska.
Un transfer notabil este cel al jucătoarei Bobana Klikovac, născută în Muntenegru, cea care a jucat la SCM Craiova, dar care a decis să semneze cu gruparea Gloria Buzău, fiind una dintre cele mai tinere jucătoare pe care formaţia din Buzău le are în lotul cu care va debuta în noul sezon, în locul ei, la Craiova, fiind transferată Ekaterina Matlaşova.
În campionatul intern vor mai evolua Maria Kanaval, Jovana Szadovska, Sanja Premovici (toate la Dunărea Brăila) şi Julie Foggea, recent transferată la Rapid Bucureşti. (N. Gavrea)

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura