Fara bascalie

Nu suntem stăpâni pe soarta noastră…!? (VI)

De ce nu funcţionează economia românească? Ce greşeli facem? La ce ne putem aştepta din partea Rusiei?
Iată prezentarea unei alte părţi a raportului despre România, scris de dr. George Friedman, directorul executiv al companiei de expertiză internaţională STRATFOR.
„Am întâlnit un antreprenor român care produce bunuri industriale. Am vorbit despre problema regulilor care guvernează domeniul său de activitate, dar răspunsul lui l-am înţeles abia mai târziu. Este vorba despre reguli şi relaţii, dar prioritate au relaţiile. În Germania asta s-ar putea numi corupţie, în România este vorba despre supravieţuire. Un antreprenor român care ar urma riguros regulile impuse de UE ar da repede faliment. Poate că România este coruptă, dar regulile impuse de UE într-o economie în curs de dezvoltare face din evaziune singura strategie posibilă. Şi încă, antreprenorul cu care am vorbit era un campion al respectării regulilor.
Este dificil pentru cineva din afară să vadă beneficiile apartenenţei României la UE şi NATO, dar pentru România, aderarea este mai importantă ca specificul naţional.
August şi septembrie 2008 au fost luni grele pentru Europa, luni în care au lovit războaiele şi criza. În august, Rusia a atacat Georgia. În septembrie, criza financiară a lovit cu întreaga forţă. În prima situaţie, Rusia a dat un avertisment regiunii:  acestea sunt garanţiile americane. În Europa sfâşiată de criza financiară, Germania a transmis un mesaj clar despre limitele responsabilităţii germane. NATO şi UE au devenit, din garanţi ai României, enorme semne de întrebare. În conversaţiile mele cu românii, la toate nivelurile, am găsit aproape acelaşi răspuns. Mai întâi, faptul că în acest moment NATO şi UE nu lucrează în favoarea României. În acelaşi timp, nu se pune problema regândirii poziţiei României. Există şi români, în special cei care cochetează cu extrema dreaptă, cărora nu le place UE, dar sunt de acord că nu există alternativă strategică. La fel ca marea majoritate, ei nu concep ţara în afara NATO şi UE. Simplul fapt că acum nu e bine este compensat de faptul că ţin la distanţă demonii anti-democratici din România. Nu este vorba doar de beneficii strategice sau de securitate, ci un punct de cotitură în istoria românească. Prin apartenenţa la UE şi NATO, România îşi afirmă modernitatea şi îşi afişează instituţiile democratice. Acestea sunt simboluri ale izbăvirii sufletului românesc. În compensaţie, o balanţă comercială defavorabilă şi absenţa unor garanţii ferme de securitate reprezintă un preţ mic. Nu sunt român, aşa că nu pot înţelege credinţa lor în Bruxelles.
Românii înţeleg şi se îngrijorează de întoarcerea Rusiei pe scena internaţională. Grija lor particulară este Moldova, istoric aparţinând României, luată de sovietici în urma unui tratat cu Hitler şi rămasă în posesia lor după al doilea război mondial. Moldova a devenit independentă în 1991. O mare parte a perioadei de după 1991, guvernul a fost unul de tip comunist, care a căzut acum câţiva ani. Alegerile din 28 noiembrie indică o posibilă reîntoarcere a comuniştilor. Opinia este că echivalează cu reîntoarcerea ruşilor, astfel încât în următorii ani, România ar putea avea la graniţe trupe ruseşti. Oficialii români sunt angajaţi în discuţii cu NATO despre Rusia, dar Germania vrea o mai activă implicare a Rusiei în NATO şi nu tensiuni NATO-Rusia. Occidentalii nu vor să fie atraşi în paranoia est-europenilor, alimentată de strategi americani care ar vrea reîntoarcerea la războiul rece.” (va urma)

One thought on “Nu suntem stăpâni pe soarta noastră…!? (VI)

  • traim timpii gloriosi ai imprevizibilului! ieri dimineata mi-am baut cafeaua cu bubuiala dintre cele doua Corei si cu imaginea aproape isterica a Angelicai Merkel la caderea libera a monedei euro. daca am fi fost atenti la Lisabona nu doar la gafele lui Basescu am fi vazut cit de apropiati au fost Obama si Medeev, daca am fi fost atenti la intrunirea celor G20 de la Seul am fi vazut ca desi Obama i-a curtat cam pe toti asiaticii importanti mai putin pe chinezi, acestia nu au mai avut nicio tresarire de extaz cum ar fi avut cu zece ani in urma cind s-ar fi prezentat presedintele american…daca nu invatam sa fim un pic(macar!)normali si patrioti, educati si responsabili vor veni altii( sau poate nu vor veni ca nici macar nu merita deranjul), sa ne puna cartile in ghiozdan. v-ar surprinde ca viitoarea baza americana de aparare construita la noi sa fie in fapt americano-rusa?
    oricum, uitati-va cu atentie cine candideaza in colegiul Hateg si daca mai este la farmacie cumparati-va rudotel…

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura