Actualitate

Nu li s-au asigurat avocaţi din oficiu

Ieri, magistraţii de la Curtea de Apel Alba Iulia nu au putut să judece recursul declarat de patru dintre traficanţii de minori, într-un dosar care se află pe rolul Tribunalului Hunedoara. Motivul pentru care judecarea recursului respectiv a fost amânat pentru joi a fost acela că nu s-a putut asigura apărarea din oficiu, avocaţii din Baroul Alba fiind în grevă. Avocaţii au declarat grevă, din cauză că nu şi-au primit banii pentru asistenţa din oficiu, plătită de statul român. În acest condiţii, Tiberiu Kovacs, Florin Jancsi Dodo, Marian Blidariu şi Răzvan Florin Puşcaşu vor afla doar joi dacă vor fi judecaţi în stare de libertate sau nu. Dosarul în care cei patru, împreună cu Loredana Liliana Covaci (n.r.-judecată în stare de libertate), sunt acuzaţi de trafic de minori, se află pe rolul Tribunalului Hunedoara, un nou termen fiind stabilit pe 24 iulie. Victimele din acest caz au solicitat traficanţilor sume importante, ca daune morale, de peste 20.000 de euro. Traficanţii au fost arestaţi în aprilie an ul acesta, fiind acuzaţi că, anul trecut, au obligat cinci minore să se prostitueze. (A. Năstase)

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura