FlashPolitica si administratie

Noul prefect al judeţului a intrat în pâine

Sorina Popa

După aproape două luni după vacantarea postului respectiv, judeţul are, din nou, prefect. După nominalizarea sa pe această funcţie, prin hotărâre de guvern, Ştefan Ioan Dezmeri (foto, în stânga) a fost învestit oficial, sâmbătă, în funcţia de prefect al judeţului, la ceremonie participând Secretarul General al Guvernului, Attila Dezsi (foto, în dreapta), cel care a ocupat postul respectiv până în decembrie anul trecut, europarlamentarul Iuliu Winkler, preşedintele UDMR Hunedoara, precum şi reprezentanţi ai administraţiei locale şi judeţene, şefi de deconcentrate.

Alegerile, cea mai mare provocare
Noul prefect a declarat că primordial pentru el este să se asigure ca legea să fie respectată şi că va încerca să contribuie la crearea de locuri de muncă în judeţ. „Anul 2012 va fi un an greu, dificil, dar datoria noastră este să nu ne ferim de probleme, ci să le rezolvăm. În ceea ce priveşte alegerile care vin, atitudinea mea va fi aceea de respectare a legilor în vigoare, pentru că este datoria Instituţiei Prefectului de a duce la bun sfârşit alegerile locale şi cele parlamentare“, a declarat prefectul judeţului. Dezmeri a afirmat că va continua proiectele începute de fostul prefect, mai exact, cele de infrastructură rutieră, turism şi cel privind cetăţile dacice.
În cuvântul său, Attila Dezsi a spus, printre altele, că i-a dăruit noului prefect, simbolic, un stilou. „I-am dăruit un stilou, pentru că şi eu, la rândul meu, am primit un asemenea obiect, de la Iuliu Winkler, atunci când am venit pe postul de subprefect al judeţului“, a declarat acesta.

Menţin echilibrul politic în judeţ
Europarlamentarul Iuliu Winkler a spus, cu această ocazie, că este convins că Dezmeri va face faţă noii provocări. „UDMR a dat, până în prezent, pentru judeţ, doi prefecţi şi patru subprefecţi. Cred că a avea un prefect de la UDMR în judeţ este un lucru foarte sănătos. Astfel, echilibrul politic este asigurat. Obiectivul nostru este să fim recunoscuţi de toţi hunedorenii ca fiind o formaţiune politică responsabilă“, a afirmat Winkler.

One thought on “Noul prefect al judeţului a intrat în pâine

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura