FlashPolitica si administratie

Noua lege a referendumului nu e pe placul primarilor

5 vot (1)Sorina Popa

Proiectul care prevede reducerea pragului de prezenţă la referendum de la 50 la sută, cât este în prezent, la 30 la sută, a fost adoptat, ieri, de Camera Deputaţilor, în calitate de Cameră decizională. În favoarea proiectului iniţiat de USL au votat 222 de deputaţi, 73 au fost împotrivă şi doi s-au abţinut.

Opoziţia atacă legea la Curtea Constituţională
Iniţiativa legislativă, semnată de Valeriu Zgonea, Florin Iordache, Eugen Nicolicea şi Bogdan Ciucă, modifică Legea referendumului în sensul reducerii pragului de prezenţă la acest tip de scrutin de la 50 la sută la 30 la sută, dar şi introducerea condiţiei unui vot de 25 la sută din alegători pentru validarea rezultatelor. Imediat după acest vot, reprezentanţii PDL, PP-DD şi UDMR au declarat că vor ataca legea la Curtea Constituţională. Aceştia vor invoca graba legiferării şi faptul că o astfel de modificare de lege creează situaţii în care primarii sau preşedinţii de consilii judeţene ar putea fi demişi cu doar 25 la sută din numărul de voturi exprimate, în urma unor referendumuri locale.
Proiectul de lege urmează să-i fie trimis preşedintelui Traian Băsescu pentru promulgare.

Nu prea sunt de acord
Legea se va aplica pentru toate tipurile de referendum. Liderul deputaţilor PDL Mircea Toader a atras atenţia că, dacă această lege de reducere a pragului de prezenţă la referendum va fi pusă în aplicare, orice primar din România va putea fi schimbat de 25 la sută dintre cetăţenii de acolo şi acest lucru se poate întâmpla şi preşedinţilor consiliilor judeţene.
„Cred că s-a ajuns la această hotărâre, a Parlamentului, după ce s-a observat că oamenii nu prea se prezintă la vot. Eu cred că e corect ca orice persoană cu funcţie să fie dată jos măcar cu tot atâtea voturi cu câte a câştigat alegerile. Ideal ar fi însă să se prezinte cetăţenii la vot, în număr cât mai mare”, a declarat Florin Cazacu, primarul municipiului Brad.
La rândul său, edilul şef al comunei Şoimuş, Mihai Irimie, a afirmat că nu este de acord cu scăderea procentului prezenţei la vot la referendum. „Totuşi, trebuie să fie menţinut procentul vechi, de 50 la sută, prezenţă de vot. Asta, pentru că în acest fel, sunt obligaţi cât mai mulţi cetăţeni cu drept de vot să vină la urne, să-şi spună opinia în legătură cu alegerile. De aceea, consider că este mai bine să rămână forma veche a legii, nu să se reducă la 30 la sută prezenţa la vot. În aceste condiţii, lumea nu va fi încurajată să vină în număr cât mai mare la vot”, a declarat Mihai Irimie, primarul comunei Şoimuş.

One thought on “Noua lege a referendumului nu e pe placul primarilor

  • Primarul din Soimus , Mihai Irimie nu este de acord cu scaderea procentului de vot la referendum la 30 % , dar cum explica faptul ca la referendumul pentru demiterea presedintelui din anul 2012 si-a pus consilierii sa convinga cetatenii sa nu mearga la vot ,ca sa nu se atinga pragul electoral , acest lucru a fost facut la initiativa presedintelui Basescu si a PDL-ului.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura