Politica si administratie

Noua capelă din Păuliş, sfinţită şi dată în slujba comunităţii

Magdalena Şerban

După ce în luna iulie, conducerea comunei Şoimuş a dat în folosinţă noua capelă construită în localitatea Fornădie, lăcaşul primind binecuvântarea bisericească, acum a venit rândul să repete istoria, dar de data aceasta la Păuliş.

Condiţii egale pentru fiecare sat
„La cererea cetăţenilor din satul Păuliş, în 2019 am început construcţia capelei şi iată că am ajuns cu ajutorul bunului Dumnezeu să o finalizăm. E prevăzută cu două locuri pentru sicrie, are oficiu, grupuri sanitare şi respectă normativele în vigoare. Întreaga investiţie s-a realizat din bugetul local, suma netă ajungând la 80.000 de lei (la fel ca şi în cazul celorlalte). Terenul pe care s-a ridicat edificiul aparţine bise­ricii, iar în baza Legii 350 noi am asigurat 90 la sută din valoarea lucrărilor, biserica suportând restul. Recent a fost oficiată o slujbă de sfinţire de către un sobor de preoţi, iar enoriaşii ne-au fost aproape, respectând mă­surile de distanţare socială. Vreau să mai anunţ faptul că sunt opt capele la nivel de unitate administrativ-teritorială, iar de la anul urmează să înceapă construcţia la cea din Căinelu. Aşa cum am mai subliniat, nu doresc să existe discrepanţe între satele aparţinătoare, vizând să asigurăm acelaşi nivel ridicat de condiţii de trai tuturor locuitorilor comunei. În concluzie, nu este o locaţie la care să-ţi doreşti să ajungi, dar este una absolut necesară. Consider că trebuie să ne aliniem vremurilor şi să ne plân­gem morţii într-un cadru adecvat, care prin ceea ce oferă să constituie un umăr de sprijin pentru cei aflaţi la ceas de mare durere sufletească“, a afir­mat Mihai Gabriel Irimie (foto), primarul din Şoimuş.
Totodată, acesta a mai precizat că se caută soluţii de finanţare pentru rea­lizarea finisajelor interioare şi exterioare la Casa Parohială din Sulighete. Este o clă­dire nouă, care până la Crăciun va fi finalizată. ,,Va fi folosită de părintele paroh, care este din Petroşani. Interesul nostru este să aducem preoţii în parohiile unde slujesc, pentru a fi aproape de enoriaşi. Altfel, degeaba faci una-alta, dacă lipseşte tocmai omul care îţi arată calea dreaptă către Divinitate. Oamenii sprijină oameni. Aşa e de când lumea şi pământul“, a mai arătat primarul comunei Şoimuş.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura