Actualitate

Nou-născut descoperit în apele Jiului

03 lupeni loc copil aruncatMaximilian Gânju

Trupul fără viaţă al unui nou-născut a fost descoperit, ieri, luni, în albia Jiului de Vest, în localitatea Lupeni. Autorităţile au intrat în alertă şi au demarat o anchetă pentru a o descoperi pe mamă, femeia riscând să fie acuzată de pruncucidere. Legiştii vor da verdictul în acest caz, dar poliţiştii au întocmit dosar penal pentru ucidere.
Descoperirea macabră a fost făcută de un localnic aflat la plimbare, iar omul a văzut ceva ce aducea a făt şi a dat alarma la Serviciul de Urgenţă 112. La faţa locului au fost chemaţi şi pompierii din Lupeni, pentru a scoate trupul micuţului din apă, iar o echipă de criminalişti a demarat imediat cercetările. Cadavrul copilului, o fetiţă, a fost dus la morga Spitalului Municipal Lupeni pentru necropsie şi medicii legişti vor trebui să spună din ce cauză a murit micuţa.
„Poliţia municipiului Lupeni a fost sesizată despre faptul că în Râul Jiul de Vest se află cadavrul unui nou născut. În urma deplasării la faţa locului a echipei operative, poliţiştii au stabilit că în albia râului,  la o distanţă de aproximativ cinci  metri de malul sudic, se află cadavrul unui nou născut de sex feminin. Corpul fătului a fost transportat la morga Spitalului municipal Lupeni în vederea efectuării necropsiei şi a stabilirii cauzei decesului, aspect în funcţie de care vor fi continuate cercetările“, a declarat subcomisarul Bogdan Niţu, purtătorul de cuvânt al IPJ Hunedoara.
Poliţiştii din Lupeni au întocmit un dosar penal pentru infracţiunea de ucidere a nou-născutului de către mamă. Anchetatorii nu au exclus posibilitatea ca mama ucigaşă să fie din localitatea învecinată Uricani, iar trupul micuţei să fi fost adus de Jiu până în Lupeni. Autorităţile au intrat în alertă, dat fiind faptul că nu este pentru prima dată când se confruntă cu situaţii în care nou-născuţi au fost abandonaţi de mame, în unul dintre cazuri, pruncul fiind salvat, însă, în cel mai recent, petrecut chiar la trecerea în 2016, nou-născutul a fost descoperit mort.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura