Normandia, 6 iunie 1944
Alexandru Gruian
Prin şcoala generală, profesoara de istorie ne învăţa că materia pe care o predă are în primul rând un rol formativ.
A trecut ceva vreme până să înţeleg asta. Se tot vorbeşte de identitate naţională, mândrie şi demnitate în faţa Europei şi nu se ştie de ce nu avem destulă mândrie şi suficientă demnitate. Păi, istoria le formează, prin cumulul cunoştinţelor despre cum am ajuns noi pe-aici, aşa cum suntem acum.
Mă opresc şi eu la puţină istorie, pentru că astăzi se împlinesc 65 de ani de la debarcarea trupelor anglo-americane în Normandia. După bătălia de la Stalingrad, debarcarea a fost a doua mare operaţiune militară a celui de-al Doilea Război Mondial în Europa cu rol determinant în înfrângerea Germaniei naziste.
Ne-o fi dat Churchill ruşilor pe un şerveţel de hârtie, dar dacă Europa devenea nazistă, nu ştiu cum ar fi arătat viitorul nostru. Iar americanii, aşa huliţi cum sunt de unii, au venit de două ori prin Europa să moară pentru orgoliile vechiului continent. Ceea ce nu este, să recunoaştem, puţin lucru.
Acum, dacă tot suntem parte a Europei unite, ne putem gândi şi câţi s-au sacrificat pentru libertatea de astăzi. Iată un succint bilanţ al pierderilor din perioada 6 iunie – 25 iulie 1944 – Statele Unite: 29.000 morţi. 106.000 răniţi şi dispăruţi; Regatul Unit: 11.000 morţi, 54.000 răniţi şi dispăruţi; Canada: 5.000 morţi, 13.000 răniţi şi dispăruţi; Franţa: 12.200 civili morţi şi dispăruţi.
Din partea germană, au fost 23.019 morţi, 67.060 răniţi, 198.616 dispăruţi şi răniţi.