Comunitate

Noi programe de investiţii la Ghelari

04-Ioan-Bulbucan-Primar-Ghelari-3Magdalena Şerban

Administraţia locală din comuna Ghelari va depune trei proiecte investiţionale în următoarea perioadă. Astfel, banii europeni vor continua să reprezinte o principală soluţie de finanţare a lucrărilor importante, în condiţiile în care bugetul local a suferit modificări în minus pentru anul curent.

„De la Consiliul Judeţean Hunedoara am primit 200.000 de lei, iar de la Finanţele Publice ni s-au atribuit cu 150.000 de lei mai puţin decât în 2015. Vom avea de susţinut câteva cofinanţări la proiectele de investiţii pe care urmează să le depunem. Unul dintre proiecte este de 500.000 de euro şi urmăreşte reabilitarea şi dotarea Clubului Minerul din Ghelari şi a căminului cultural de la Ruda, iar următoarele două sunt de câte un milion de euro fiecare şi vizează introducerea reţelei de canalizare în localitatea de centru, respectiv modernizarea drumului comunal ce face legătura între satele Ghelari şi Plop. Şi, tot ca un obiectiv pentru 2016, mai vreau să adaug că vrem să reabilităm furnalul de la Govâjdie, pentru a-l introduce în circuitul turistic zonal. Ca să reuşim ce ne-am propus, vom solicita sprijin financiar de la Ministerul Dezvoltării. Avem deja un Centru de Informare Turistică funcţional, există personal angajat, deci suntem pregătiţi pentru promovare. Avem suficiente comori de scos la suprafaţă: furnalul de la Govăjdie, bisericile, portul popular caracteristic pădurenilor şi de asemenea, avem şi pensiuni în zonă, pentru că promovarea nu se face doar pentru comuna Ghelari, ci şi pentru comunele vecine Teliucu Inferior, Lelese, Bunila şi Topliţa”, susţine primarul din Ghelari, Ioan Bulbucan (foto).

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura