Mesagerul financiar-fiscal

Noi măsuri de sprijin pentru angajaţi şi angajatori

În Monitorul Oficial nr. 459 din 29 mai 2020 a fost publicată Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 92/2020 din 28 mai 2020 pentru instituirea unor măsuri active de sprijin destinate angajaţilor şi angajatorilor în contextul situaţiei epidemiologice determinate de răspândirea coronavirusului, precum şi pentru modificarea unor acte normative.

În cele ce urmează, prezentăm principalele reglementări ale actului normativ:
A. Începând cu data de 1 iunie 2020, angajatorii ai căror angajaţi au beneficiat de prevederile art. XI alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 30/2020 pentru modificarea şi completarea unor acte normative, precum şi pentru stabilirea unor măsuri în domeniul protecţiei sociale în contextul situaţiei epidemiologice determinate de răspândirea coronavirusului SARS-CoV-2, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 59/2020, cu completările ulterioare, precum şi angajatorii ai căror angajaţi au avut contractele individuale de muncă suspendate în conformitate cu prevederile art. 52 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 53/2003 – Codul muncii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi nu au beneficiat de prevederile art. XI din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 30/2020, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 59/2020, cu completările ulterioare, în perioada stării de urgenţă sau alertă, beneficiază, pentru o perioadă de trei luni, de decontarea unei părţi din salariu, suportată din bugetul asigurărilor pentru şomaj, reprezentând 41,5% din salariul de bază brut corespunzător locului de muncă ocupat, dar nu mai mult de 41,5% din câştigul salarial mediu brut prevăzut de Legea bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2020 nr. 6/2020, cu modificările ulterioare.

Dintre condiţiile necesare pentru decontarea unei plăţi din salariu menţionăm:
– Angajatorii au obligaţia menţinerii raporturilor de muncă până la data de 31 decembrie 2020, cu excepţia lucrătorilor sezonieri;
– Reglementarea se aplică numai persoanelor care au avut o durată a suspendării a contractului individual de muncă de minimum 15 zile în perioada stării de urgenţă sau de alertă şi au beneficiat fie de indemnizaţiile prevăzute de art. XI şi XV din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 30/2020, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 59/2020, cu completările ulterioare, fie de prevederile art. 53 din Legea nr. 53/2003, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.
În vederea decontării sumelor, angajatorii suportă integral contravaloarea salariilor angajaţilor care beneficiază de prevederile ordonanţei de urgenţă şi ulterior, începând cu data de întâi până la data de 25 a lunii următoare perioadei de raportare căreia îi sunt aferente veniturile, depun, prin mijloace electronice, la agenţiile pentru ocuparea forţei de muncă judeţene, precum şi a municipiului Bucureşti, în raza cărora îşi au sediul social, o cerere semnată şi datată de reprezentantul legal însoţită de o declaraţie pe propria răspundere şi de lista persoanelor care beneficiază de această sumă, asumată de reprezentantul legal al angajatorului, conform modelului care va fi aprobat prin ordin al preşedintelui Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă, în termen de cinci zile de la intrarea în vigoare a ordonanţei de urgenţă, care se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Decontarea din bugetul asigurărilor pentru şomaj a sumelor se efectuează în termen de cel mult 10 zile de la data îndeplinirii de către angajatori, potrivit legii, a obligaţiilor declarative şi de plată aferente veniturilor din salarii şi asimilate salariilor din perioada de raportare pentru care se face solicitarea.

Angajatorii care în perioada 1 iunie 2020 – 31 decembrie 2020 încadrează în muncă, pe perioadă nedeterminată, cu normă întreagă, persoane în vârstă de peste 50 de ani ale căror raporturi de muncă au încetat din motive neimputabile lor, în perioada stării de urgenţă decretate prin Decretul nr. 195/2020 privind instituirea stării de urgenţă pe teritoriul României, prelungită prin Decretul nr. 240/2020, sau a stării de alertă instituite prin Hotărârea Guvernului nr. 394/2020 privind declararea stării de alertă şi măsurile care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, înregistraţi ca şomeri în evidenţa agenţiilor pentru ocuparea forţei de muncă judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti, primesc lunar, pe o perioadă de 12 luni, pentru fiecare persoană angajată din această categorie, 50% din salariul angajatului, dar nu mai mult de 2.500 lei.
Angajatorii care încadrează în muncă, dar nu mai târziu de data de 31 decembrie 2020, pe perioadă nedeterminată, cu normă întreagă, persoane cu vârsta cuprinsă între 16 şi 29 de ani înregistraţi ca şomeri în evidenţa agenţiilor pentru ocuparea forţei de muncă judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti primesc lunar, pe o perioadă de 12 luni, pentru fiecare persoană angajată din această categorie, 50% din salariul angajatului, dar nu mai mult de 2.500 lei.

Dintre condiţiile necesare pentru primirea acestor sume menţionăm:
– Angajatorii au obligaţia menţinerii raporturilor de muncă pentru o perioadă de minimum 12 luni de la împlinirea termenului de 12 luni prevăzut mai sus;
– Sumele se acordă pentru plata salariului proporţional cu timpul efectiv lucrat de salariat şi nu se cumulează, pentru acelaşi angajat, cu subvenţiile care se acordă angajatorilor care au încheiat cu agenţiile judeţene pentru ocuparea forţei de muncă, respectiv a municipiului Bucureşti contracte sau convenţii în temeiul art. 80, 85 şi 93^4 din Legea nr. 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă, cu modificările şi completările ulterioare.
Angajatorii care încetează contractele individuale de muncă ale salariaţilor anterior termenelor precizate mai sus sunt obligaţi să restituie, în totalitate, agenţiilor pentru ocuparea forţei de muncă sumele încasate pentru fiecare persoană pentru care a încetat raportul de muncă anterior termenului menţionat, plus dobânda de referinţă a Băncii Naţionale a României în vigoare la data încetării contractelor individuale de muncă, dacă încetarea acestora a avut loc în temeiul art. 55 lit. b), art. 56 alin. (1) lit. d) şi e) şi art. 65 din Legea nr. 53/2003, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.
Sumele se acordă din bugetul asigurărilor pentru şomaj, la cererea angajatorilor, depusă, prin mijloace electronice, la agenţiile pentru ocuparea forţei de muncă judeţene, precum şi a municipiului Bucureşti, în raza cărora aceştia îşi au sediul social.
Procedura de acordare a sumelor se stabileşte prin ordin al preşedintelui Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă, în termen de 5 zile de la intrarea în vigoare a ordonanţei de urgenţă, care se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Acordarea indemnizaţiilor prevăzute la art. XI şi art. XV din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 30/2020 pentru modificarea şi completarea unor acte normative, precum şi pentru stabilirea unor măsuri în domeniul protecţiei sociale în contextul situaţiei epidemiologice determinate de răspândirea coronavirusului SARS-CoV-2, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 59/2020, cu completările ulterioare, pentru toate domeniile de activitate în care se menţin restricţii în condiţiile Legii nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, se prelungeşte şi după data de 31 mai 2020, până la ridicarea acestor restricţii.

Societatea TVG TAX AUDIT S.R.L.
Societate de consultanţă fiscală • Societate de audit financiar
email: [email protected]

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura