Comunitate

Noi investiţii la infrastructura de apă şi canalizare în Deva

SC Apa Prod SA Deva speră ca până la sfârşitul acestui an să semneze cu autorităţile guvernamentale contractul de finanţare pe Programul Operaţional de Infrastructură Mare (POIM), pentru continuarea lucrărilor de reabilitare şi extindere a infrastructurii de apă potabilă şi canalizare.
Cererea de finanţare a fost depusă în acest an, printre localităţile în care au fost programate investiţii numărându-se municipiul Deva şi satele aparţinătoare Archia şi Sântuhalm. „Investiţiile planificate prin POIM în aglomerarea Deva (Deva, Archia, Sântuhalm) sunt în valoare de  36.136.092 de euro, din care 27.801.017 de euro pentru sistemul de alimentare cu apă, restul fondurilor fiind prevăzute pentru sistemul de canalizare. Zonele în care vor fi făcute investiţii prin POIM urmează să fie stabilite în studiul de fezabilitate care va fi întocmit în cadrul contractului de servicii «Asistenţă tehnică pentru pregătirea Aplicaţiei de finanţare şi a documentaţiilor de atribuire pentru Proiectul regional de dezvoltare a infrastructurii de apă şi apă uzată în judeţul Hunedoara, în perioada 2014 – 2020». Preconizăm că acest contract va fi semnat până la sfârşitul anului 2016”, a informat Andreea Morogan, purtătorul de cuvânt al SC Apa Prod SA Deva. (N. Bumbac)

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura