FlashSport

Noemi Budoi, medaliată cu aur, s-a întors acasă

Nicolae Gavrea

Medaliata cu aur în proba de tandem la recent încheiatele Campionate mondiale de popice din Cehia, hunedoreanca Noemi Budoi (foto), a revenit acasă, ocazie cu care colegii şi conducerea CS Siderurgica au organizat o primire cu multe flori şi cu aplauze.

Multipla campioană naţională de junioare şi cadeţi a obţinut un nou succes pentru popicele din Hunedoara, în condiţiile în care clubul din oraş trece prin momente dificile din punct de vedere financiar, fiind la un pas de dizolvare.
Pregătită la clubul hunedorean Siderurgica de către Mănel Manea, tânăra sportivă Noemi Budoi are doar 17 ani şi a evoluat în finala Campionatului Mondial de popice pentru cadeţi, U18, (întreceri care s-au desfăşurat în oraşul ceh Rocycany), în proba de tandem, alături de Tibor Levente Szasz (legitimat la CSM Tg. Mureş). Cei doi au reuşit să se claseze la finalul întrecerilor pe locul I, devenind campioni mondiali.
La sosirea acasă, sportiva din Hunedoara s-a bucurat de revederea cu colegii, cu antrenorii şi cu conducerea clubului şi a făcut o scurtă declaraţie:
“Le mulţumesc din suflet tuturor celor care au fost alături de mine, pentru gândurile bune pe care mi le-au transmis. Mulţumesc antrenorului meu Mănel Manea pentru faptul că a avut încredere în mine, m-a susţinut tot timpul şi acest lucru a contat pentru mine. E un sentiment plăcut să fii cea mai bună din lume, nu mi-am dat seama la început, dar când am urcat pe podium şi am simţit mândria aceea că am reuşit, atunci am simţit şi eu că sunt cea mai bună din lume. Mulţumesc încă o dată tuturor pentru susţinere şi le spun să fie alături de noi şi în continuare”.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura