Actualitate

Noaptea Bibliotecilor, ediția a XI-a

O nouă ediție, a XI-a, a eve­ni­men­tului „Noaptea bibliotecilor” a avut loc în acest week-end, o ma­nifestare de succes la care au parti­cipat hunedoreni de toate vârs­tele.

Sprijin de la Consiliul Județean
„A venit, a venit toamna… Și, așa cum facem deja de câțiva ani, de câteva toamne, cu sprijinul Con­si­liului Județean Hunedoara, în prima sâmbătă a lui octombrie, deschi­dem larg porțile bibliotecii noastre pentru a petrece împreună o mi­nu­nată Noapte a Bibliotecilor. Este una dintre cele mai îndrăgite acti­vi­tăți culturale organizate de biblio­tecă, o activitate care atrage par­ti­ci­panți de toate vârstele. De aceea, Biblioteca Județeană „Ovid Densusianu” Hunedoara – Deva s-a străduit să alcă­tuiască un program cultural cât mai atractiv, cât mai divers, care să-i bucure pe cei care trec pragul bibliotecii noastre. Încă de la în­ceput, ne-au onorat cu prezența, au fost împreună cu noi și au asistat la fiecare moment al programului Laurențiu Nistor, președintele Con­siliului Județean Hunedoara, Costel Avram, administratorul public al județului, vicepreședinții Ion Bădin și Alin Adam Țambă, parlamentarii Natalia Intotero și Ilie Toma și con­silieri județeni, care ne-au de­mons­trat încă o dată, prin acest gest, cum au făcut cu atât de multe alte prilejuri, că instituția pe care o reprezintă este alături de biblioteca ju­dețeană și îi acordă toată susți­ne­rea, cu încredere și generozitate. Este de remarcat faptul că toate proiectele, inițiativele și activitățile noastre se bucură de sprijinul constant pe care îl primim de la Con­siliul Județean Hunedoara, sprijin pentru care mulțumim și pe care îl onorăm așa cum se cuvine, prin tot ceea ce facem”, a spus Sebastian Bara, managerul Biblio­tecii Județene.

Fără Delia
„Primul segment al programului a fost dedicat copiilor care, timp de câteva ore, au avut posibilitatea să se bucure de momente plăcute, pline de veselie. Timp de o oră, copiii au avut parte de un dar oferit de bunii noștri prieteni de la Teatrul Dramatic „Ion D. Sîrbu” din Petroșani, a cărui trupă a fost prezentă cu piesa „Frozen – Regatul de Gheață”, în regia și scenografia lui Dan Mirea, spectacol de teatru pentru copii susținut în premieră de teatrul din Petroșani, aici, la Deva. Copiii s-au putut delecta cu diferite surprize plăcute, pe gustul lor: tobogane gonflabile, modelaj de baloane, vată de zahăr, oglindă foto: foto­gra­fii la minut, jocuri și alte surprize, o atracție deosebită pentru cei mici fiind pictura pe față. După piesa de teatru, copiii au intrat în universul științei, al tehnologiilor de vârf, și în Sala de Lectură a avut loc o ac­ti­vi­tate cu tema Robotică și noi teh­no­logii: inițiere în domeniu și aplicații practice, derulată de Asociația pentru Protecția și Informarea Ce­tățeanului. Din păcate, din cauza con­dițiilor atmosferice nefavo­ra­bile, mult așteptatul concert al Deliei nu a mai putut avea loc”, a adăugat Sebastian Bara.

 

 

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura