Sport

Nicolae Forminte: Atât timp cât o am pe Denisa alături şi grupul acesta de junioare mă simt puternic!

Campionatele Europene de Gimnastică de la Glasgow s-au încheiat cu un plus la capitolul medalii (1 aur, 1 argint şi 1 bronz) câştigate de elevele pregătite de colectivul tehnic de la Deva, colectiv condus de antrenorul emerit Nicolae Forminte (foto) (antrenorul coordonator al loturilor de senioare şi junioare), faţă de un obiectiv propus de staff-ul federal.

„O echipă se construieşte greu, se construieşte dacă este susţinută şi nu blamată, nici ea, nici antrenorii. Nu mă deranjează pe mine toate acuzele care mi se vor aduce sau mi s-au adus, deşi la aparatele de care răspund în mod special, sol şi sărituri, lucrurile se văd diferit“, a spus Nicolae Forminte, cel care a revenit la lotul olimpic în 2016, pentru Radio România Actualităţi.
Tehnicianul în vârstă de 60 de ani recunoaşte că încă există probleme la paralele. „Probabil dacă voi fi susţinut mai cu convingere şi mai din inimă voi putea rezolva şi această problemă. Evoluţiile de la bârnă, uşor nemulţumitoare, sunt consecinţa ordinii aparatelor. După o evoluţie dezastruoasă la paralele, nu poţi să urci pe bârnă să-ţi faci exerciţiul aşa cum ţi l-ai pregătit“.
În acest context, ce se va întâmpla la Tokyo 2020? „Problema noastră este că trebuie să ne calificăm. Junioarele vor avea drept de participare abia în acel an, după ce calificările vor fi încheiate. Nu doresc să trăiesc momentul în care să câştigăm Campionatul European cu generaţia din 2004, dar să nu fim calificaţi la JO. E un an greu 2019, de aceea solicit înţelegere şi susţinere, nu pentru mine, ci pentru fete, pentru ca din puţinul pe care-l avem să putem închega în jurul Denisei Golgotă o echipă care să se califice la Tokyo. Dacă vom reuşi să obţinem această calificare, povestea Tokyo va fi de altă culoare“, a explicat Forminte.
El a subliniat că ediţiile din 2018 şi 2019, unde se pot obţine bilete pentru JO, vor fi foarte dificile. „Va fi greu să surmontăm diferenţa, va trebui să punem platoşele pe noi, pentru că în momentul de faţă, cu ce avem disponibil, e puţin probabil să avem o evoluţie mulţumitoare pentru opinia publică vizavi de concursul pe echipe“, a spus tehnicianul.
Nicolae Forminte a detaliat şi stările prin care au trecut micuţele gimnaste după ce au ratat prezenţa în finală. „Ele citesc şi aud totul, ştiu ce efort fac eu cu echipa mea şi cât muncim pentru ele. Nu le pică deloc bine să citească şi să vadă tot ceea ce văd, pentru că ele se simt vinovate de ceea ce ni se întâmplă nouă, deşi eu nu le-am acuzat şi nu le voi acuza niciodată. Am fost supărat după calificări la echipe şi am spus-o public tocmai pentru a le trezi şi a le face să înţeleagă că sunt lucruri serioase în joc. Pupăturile şi ţinutul în braţe al celor de pe margine sunt valabile până când apar rezultate proaste, şi atunci le sar toţi în cap“, a spus antrenorul.
„Mă bucur că junioarele nu au avut ratări, iar acest lucru înseamnă că au un psihic bun şi că Denisa mi-a demonstrat că pe cele două aparate preferate ale ei are capacitatea de a-şi face treaba. Rămâne să mai lucrăm la bârnă şi la paralele, unde e şi acolo capabilă de lucruri frumoase. Am demonstrat încă o dată că eu şi cu Denisa formăm o echipă puternică, noi ne-am propus să mergem pe un drum şi avem intenţia să-l ducem până la capăt“, a zis Nicolae Forminte.
„Încă sunt în căutarea răspunsurilor pentru ce s-a întâmplat, cum o echipă de fotbal intră pe teren şi le e frică să nu se accidenteze, cred că aşa s-a întâmplat cu ele, le-a fost frică să nu rateze. În calificări am concurat fără un aparat. Va trebui să găsesc o soluţie. Singur împotriva tuturor e foarte greu, dar nu renunţ şi nu mă las. Atât timp cât o am pe Denisa alături şi grupul acesta de junioare mă simt puternic“ a mai spus Nicolae Forminte.
Acest interviu a fost realizat la Glasgow de către colegii de la Radio România Actualităţi şi arată că teama unei ratări pentru calificarea echipei naţionale feminine de gimnastică la Olimpiada de la Tokyo persistă şi devine stresantă pentru întreg colectivul
de la Deva. Parcă prea repede a trecut succesul mic de la Glasgow. (Nicolae Gavrea)

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura