Politica si administratie

NEWS ALERT. Președintele ASF, DAN RADU RUȘANU, audiat la DNA în dosarul “Carpatica”

 

dan-radu-rusanu          Preşedintele Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF), Dan Radu Ruşanu, s-a prezentat, în această dimineață, la DNA, fiind citat de anchetatori în dosarul „Carpatica”, în care sunt urmăriţi penal omul de afaceri Ilie Carabulea, Laura Chiţoiu, Marian Mârzac şi Radu Mustăţea. Acesta a ajuns la sediul Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) în jurul orei 9.30, și nu a vrut să facă declarații la intrarea în instituție.

În 10 februarie, procurorii DNA au solicitat Guvernului și Parlamentului documente cu privire la emiterea în anul 2013 a unei ordonanțe de urgență privind funcționarea Autorității de Supraveghere Financiară.  Procurorii DNA verifică modul în care în anul 2013 a fost retras de la Senat un proiect de lege privind ASF, adoptat de Guvern sub forma unei ordonanțe de urgență. Detalii despre această ordonanță de urgență apar în referatul prin care DNA a solicitat instanței arestarea omului de afaceri Ilie Carabulea și a lui Marian Mîrzac, membru neexecutiv în Consiliul de conducere al ASF.
Anchetatorii susțin că Mîrzac avea ca obiectiv crearea unui pol de influență și ocuparea funcției de vicepreședinte al Autorității de Supraveghere Financiară, situație în care ar fi protejat mai bine interesele companiei de asigurări Carpatica Asig SA, controlată de Ilie Carabulea. Mîrzac și-ar fi folosit influența politică pentru a promova o ordonanță de urgență în Guvern, care avea ca obiectiv introducerea în legea de organizare a ASF a unor incompatibilități, astfel încât să-l determine pe Daniel Tudor să demisioneze din funcția de vicepreședinte al ASF.

În dosarul „Carpatica”, omul de afaceri Ilie Carabulea, care controlează grupul Carpatica, şi Marian Mîrzac, fostul director general al Carpatica Asig din Sibiu, sunt acuzaţi că, în mod fraudulos, în perioada mai – decembrie 2013, au reuşit să tergiverseze şi să influenţeze rezultatele unor controale dispuse de ASF faţă de societatea de asigurări. În aceeaşi cauză, Laura Chiţoiu, soţia fostului ministru de Finanţe Daniel Chiţoiu, este urmărită penal din 28 ianuarie, pentru abuz contra intereselor publice, în calitate de director al Direcţiei Avizări din cadrul Autorităţii pentru Supraveghere Financiară (ASF). Dan Radu Ruşanu a anunţat marţi că Laura Chiţoiu s-a autosuspendat din funcţia de director al Direcţiei Avizări din cadrul ASF.

Reamintim că Dan Radu Rușanu a reprezentat județul Hunedoara în Parlamentul României trei legislaturi și aproape jumătate. Mai exact, în legislaturile 2000-2004 și 2004-2008, ca deputat, în legislatura 2008-2012, ca senator, iar din 2012 până în 29 aprilie 2013 – când a demisionat din Parlament, ca urmare a numirii sale în funcția de președinte al ASF – a fost deputat în Colegiul Uninominal nr. 3 Țara Hațegului. (Mircea Crivăț)

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura