Actualitate

Nemulţumiţi că sunt obligaţi să stea acasă . Mai mulţi salariaţi ai CEH au protestat în curtea complexului

Maximilian Gânju

Circa 60 de salariaţi ai Complexului Energetic Hunedoara au protestat, ieri, în curtea companiei energetice, oamenii fiind nemulţumiţi de faptul că vor munci cu cinci zile mai puţin în fiecare lună. Aceştia au cerut ca directorul adjunct al CEH, Petre Nica, să iasă în curtea companiei şi să discute cu ei.

Totodată, circa 20 de protestatari au dat buzna în sediul complexului şi s-a cerut intervenţia poliţiştilor. ”Practic, au intrat liderii sindicali la discuţii şi încă vreo 20 de oameni au forţat un pic nota. Secretarele, emotive din fire, au chemat Poliţia. N-a vrut nimeni să le ia capul”, a spus unul dintre angajaţii aflaţi la protest. Potrivit purtătorului de cuvânt al IPJ Hunedoara, administraţia CEH a depus o plângere la Poliţie, după ce minerii au forţat intrarea în companie. „S-a depus plângere, dar nu au fost înregistrate pagube materiale”, a declarat agentul de poliţie Laura Bradu, purtătorul de cuvânt al IPJ Hunedoara.
Oamenii adunaţi la sediul din Petroşani al CEH spun că decizia de a-i trimite acasă nu este cea mai bună, iar conducerea ar trebui să găsească alte soluţii prin care să facă economii. Măsura de întrerupere temporară a activităţii vizează personalul TESA şi cel indirect productiv, oamenii urmând să fie plătiţi cu 75 la sută din salariu. Conducerea companiei energetice aplică acest program de reducere a cheltuielilor, pentru a funcţiona până în momentul în care se va da o soluţie cu privire la cererea de intrare în insolvenţă. Măsura de întrerupere temporară a activităţii se va aplica până pe 13 ianuarie, când se speră că societatea va intra în procedură de insolvenţă, la cererea administraţiei CEH.
Preşedintele Sindicatului Liber Independent Electrocentrale Deva (SLIED), Mircea Crişovan, a declarat, ieri, pentru MESAGERUL HUNEDOREAN, că 20 dintre liderii de sindicat au amânat intrarea în greva foamei, pe care o anunţaseră anterior, până la instalarea noului guvern.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura