Politica si administratie

Nemulţumit de modul în care se cheltuiesc banii publici la Deva

05 sedinta consiliu local consiieri ioan david (3)Consilierul local Ioan David (foto), unul dintre cei mai experimentaţi politicieni în administraţia municipiului Deva, a explicat, într-o conferinţă de presă, care sunt criteriile pe baza cărora susţine sau nu un proiect ca membru al Consiliului local. Acesta a arătat că de fiecare dată când un proiect de hotărâre este supus dezbaterii legislativului local, încearcă să atragă atenţia la felul în care sunt cheltuiţi banii publici, considerând că unele cheltuieli nu sunt neapărat necesare.
„Aş vrea să insist asupra unor lucruri care probabil nu sunt foarte clare. Ca şi consilier local, am anumite criterii prin care susţin sau nu un proiect şi voi  da câteva exemple în acest sens. Primul va fi proiectul cu transportul public local. Iniţial, m-am abţinut de la vot din cauza neregulilor relatate de un coleg, ca mai apoi să revin şi să susţin proiectul, deoarece cu toţii ne dorim un transport modern. Revin la şedinţa la care s-a aprobat contractarea de către municipalitate a unui împrumut de 30 de milioane de lei. Era de înţeles să se acceseze acel credit, dacă banii aveau altă destinaţie. Pot să vă spun că nu toate obiectivele care urmează se fie finanţate din bani împrumutaţi sunt justificabile. Spre exemplu, sunt de acord că trebuie continuată canalizarea pe strada Aurel Vlaicu, sau să se modernizeze un drum de la Bârcea Mică, lucruri absolut necesare. Dar sunt o serie întreagă de lucruri care nu erau indispensabile. De pildă, loc de plimbat câinii. Oare trebuie să iei împrumut de la bancă şi să faci un loc de plimbat câinii? Sau două locuri amenajate pentru recreere pensionari, noi le-am zis în glumă locuri de joacă pentru pensionari. Nu doar despre utilitatea acestor investiţii trebuie să ne punem un semn de întrebare, ci şi despre costul lucrărilor, care este exagerat”, a afirmat consilierul local UNPR. (N. Bumbac)

One thought on “Nemulţumit de modul în care se cheltuiesc banii publici la Deva

  • Da, Si ce ne-a spus distinsul Consilier Lacal, Sincer, nu am inteles nimic. Sa abtinut de la vot, apoi a votat pentru, Ok, dar nu ne spune de ce sa abtinut si de ce a votat pentru. Apoi cu Imprumutul, iar nu e clar, detaliati domnul David, altfel e.. ca in tren. Praf in ochii Oamenilor.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura