Comunitate

Nedeie la Vaţa de Jos

04 Milu-Folescu-5468Magdalena Şerban

Nedeia de la Vaţa este o sărbătoare ce îşi trage seva din anul 1991, pe vremea când actualul primar, Milu Folescu (foto), era director de cămin cultural şi a considerat că localnicii merită un eveniment de suflet, care să dăinuie peste timp. Aşa s-a născut manifestarea care şi în acest an a adunat în centrul de comună fii ai satului, autorităţi şi hunedoreni din diverse colţuri ale judeţului.

S-a jucat ardeleneşte
Ieri, pe scena căminului cultural din satul-centru au urcat cunoscutul şi apreciatul Taraf de la Vaţa, condus de Pera Bulz şi Ansamblul „Busuiocul” din Santana (judeţul Arad), condus de Ilie Paşca, iar cap de afiş a fost interpreta de muzică populară Diana Selagea. Pe lângă aceasta, au evoluat mai mulţi artişti hunedoreni, veniţi să bucure publicul cu îndrăgite cântece din foclorul autentic. „Începând cu 1990, când am ocupat funcţia de director de cămin cultural şi până în 2002, m-am preocupat ca în fiecare an să organizez câte un spectacol mai mare, cu ocazia căruia lumea să se poată distra, după perioada de post al Paştelui. Din păcate, între 2002, când am plecat de la cămin, şi 2004, nedeia nu a mai fost ţinută. Din 2004, după ce am venit la primărie, am reluat acest obicei pe care îl consider tradiţional şi reprezentativ pentru comunitatea locală. Vreau să le mulţumesc consătenilor pentru prezenţă şi să le transmit că îmi doresc să ne întâlnim sănătoşi şi la anul”, afirmă Milu Folescu, primarul comunei Vaţa de Jos. Mai trebuie adăugat faptul că acţiunea culturală respectă o regulă de bază: întotdeauna se ţine în prima duminică după Rusalii.

7 comentarii la „Nedeie la Vaţa de Jos

  • Vai de mine ce dezinformare rusinoasa. Nedeia de la Vata isi trage seva din vechimea ei pierduta in istorie. Acum 60 de ani am fost prima data la nedeia de la Vata unde fusesera inainte parintii si bunicii mei. Ce minciuni puteti colporta. Ce ati castigat daca l-ati scos pe Milu F. intemeietorul nedeii. I-ati facut un deserviciu. Cine cunoaste stie ca mintiti in mod obraznic iar cine nu cunopaste nu conteaza.
    Cer o punere in acord cu realitateaa.

  • CORECT , DOMNULE IUGA NICOLAE !! DOAMNA MAGDALENA SERBAN NU ERA NASCUTA ATUNCI CIND LA VATA SE FACEAU ADEVARATELE NEDEI !!!

  • adevarat ce spui, eu am cunoscut Vata de jos in anul 1981 si stiu ca exista nedee inca de atunci si cu multi ani inainte

  • Îmi pare rău pentru autorul articolului (nici nu i-am citit numele, asemenea „documentare” despre zonă şi obiceiurile ei nu merită efortul de-a i-l reține), dar e candidatul perfect la titlul de „Cel mai prost din curtea școlii”. Aveam 3 ani când mi-o cumpărat tata rochiță cu flori de nu-mă-uita de la nedee de la Vaţa, şi era deja o tradiție!

  • Si tata si mama dtale draga Pompilia au fost prietenii mei foarte buni. Relativ la nedeie aceasta functiona ca nedeie si in anul 1850. Ziarista a dorit sa plateasca in acest fel omenia cu care a tratat-o Milu, ca orice gazda buna.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura