Politica si administratie

NE-AU BLOCAT. PROIECTUL DE LEGE PRIVIND REVITALIZAREA FOSTEI RUTE FEROVIARE DEVA-BRAD A FOST DECLARAT NECONSTITUȚIONAL

Am luat act de decizia Curții Constitu­ționale a României din 16 februarie 2022, care a admis cu majoritate de voturi obiecția de neconstituționalitate a Preșe­dintelui României privind proiectul de lege pentru transmiterea terenurilor aferente liniei feroviare abandonate Brad-Deva în administrarea autorităților locale.
În calitate de inițiator principal al pro­iec­tului, dar mai ales ca locuitor al județului Hunedoara, fiind născută și crescută în municipiul Brad, sunt extrem de deza­măgită de rezultatul demersului nostru. Am pornit cu o motivație clară: să contribuim la dezvoltarea locală și să ne folosim de frumusețea naturală a locului, revitalizând o rută spectaculoasă care zace abandonată de 25 de ani.
Cu privire la motivele pentru care pro­iectul de lege a fost declarat neconsti­tu­țio­nal, doresc să fac două mențiuni:
1. Principala problemă sesizată este că transferul imobilelor trebuie făcut prin Hotărâre de Guvern, nu prin Lege, conform Codului Administrativ. Însă, în textul legii propuse de noi s-a solicitat derogare de la alin. (1) art. 292 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul Administrativ. Așadar, am prevăzut acest element.
2. În trecut, au mai existat proiecte legis­lative cu același obiect care au trecut de Parlament și au fost promulgate de Pre­ședintele României fără probleme. Spre exemplu, Legea nr. 29 din 2020 privind trecerea unor imobile din domeniul public al statului şi din administrarea Universităţii de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară Cluj-Napoca pentru Staţiunea de Cercetare Hor­ticolă Cluj-Napoca, în proprietatea publică a municipiului Cluj-Napoca. Legea a fost promulgată în martie 2020, iar noul cod administrativ a intrat în vigoare în iulie 2019.
Concluzia? La Cluj au avut voie, dar la Hunedoara nu se poate. Însă, decizia Curții Constituționale trebuie respectată. Mer­gând înainte, există o singură cale: Hotărâre de Guvern. Rolul Parlamentului în această problemă a fost declarat nul, iar par­la­men­tarii din Hunedoara care au susținut acest proiect, cărora le mulțumesc pe această cale, nu mai pot promova o inițiativă si­milară din considerente juridice.
Fac un apel către factorii executivi cu atri­buții și putere de decizie în acest sens: Consiliul Județean Hunedoara, Instituția Prefectului Județul Hunedoara și Ministerul Transporturilor și Infrastructurii. Domnule președinte Nistor, domnule prefect Marian, domnule viceprim-ministru Grindeanu, ini­țiați o Hotărâre de Guvern și ajutați județul Hunedoara să se dezvolte prin propriile pu­teri. Atât eu, cât și reprezentanții autori­tă­ților locale ai municipiului Brad și ai comu­nelor Șoimuș, Luncoiu de Jos, Vălișoara și Băița, suntem pregătiți să vă sprijinim și să transformăm acest teren abandonat într-un punct turistic regional!

Natalia-Elena INTOTERO
Deputat PSD Hunedoara

 

2 comentarii la „NE-AU BLOCAT. PROIECTUL DE LEGE PRIVIND REVITALIZAREA FOSTEI RUTE FEROVIARE DEVA-BRAD A FOST DECLARAT NECONSTITUȚIONAL

  • Na i de lucru doamna, calea ferata deva brad nici peste un 1000000000 de ani nu se va mai face

  • V-au „blocat” cei care au scris legea, nu dati vina pe altii. Stiti doar sa plangeti.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura