Mulţumiri la final de campanie electorală

24 septembrie 2020 | Adauga un comentariu | Publicat in: Politica si administratie

Campania electorală este momentul în care cetăţenii sunt spectatorii unui film jucat de candidaţi. Unii reuşesc să capteze publicul, alţii îl dezamăgesc, iar alţii îl ener­vează. Amalgamul acesta de trăiri de la niv­e­lul publicului are ca efect mobilizarea sau aruncarea în indiferenţă a alegătorului.
Trendul ultimilor ani a fost acela de în­depărtare a publicului de ceea ce înseamnă esenţa democraţiei, adică alegerile. Pe baza absenteismului la vot s-au făcut înţelegeri, scenarii şi strategii pentru a se acapara resurse, localităţi, comunităţi întregi, care au fost subordonate unor interese personale sau de grup restrâns. S-a ajuns la o trăire a dezamăgirii în masă de către români, iar cei mai vocali au rămas să fie cei cu interese oculte, cei care au parte de beneficii morale şi materiale injuste.
Consider că orice construcţie socială care se ridică fără sau împotriva intereselor cetă­ţenilor este ilegitimă şi neavenită. Susţin cu tărie că aleşii, mai ales cei de la nivel local, sunt administratorii treburilor publice şi nu proprietarii domeniului public. Din această perspectivă, alesul, fie el primar sau consilier local, aşa cum am mai spus în această campanie, trebuie să încurajeze, să menţină şi să dezvolte comunicarea cu cetăţenii pen­tru a înţelege ce îşi doresc aceştia şi să să găsească soluţii pentru dezvoltarea localităţii în direcţia dorită de oameni.
La final de campanie electorală, vă mul­ţumesc tuturor cetăţenilor Devei pentru experienţa pe care mi-aţi oferit-o în această pe­rioadă. Am înţeles că vă doriţi un oraş în care să vă simţiţi respectaţi de către auto­rităţi şi funcţionarii publici, că speraţi să aveţi servicii publice care să nu vă umilească, că vreţi să fiţi în siguranţă pe străzi, că şcolile şi grădiniţele să fie curate şi dotate co­respun­zător, că ar fi cazul ca Deva să devină, în sfâr­şit, un punct real de atracţie turistică. Am re­ţinut că vreţi străzi mai curate, strategii de în­curajare a investiţiilor în zona municipiului nostru şi că trebuie implementat un mana­ge­ment urbanistic care să crească substanţial confortul urban. Toate acestea sunt aşteptări rezonabile, pertinente, care trebuie să fie obiectivele administraţiei publice din Deva.
Dar lecţia cea mai importantă pe care am învăţat-o a fost aceea a respectului, a unui res­pect manifestat reciproc între noi, ca par­teneri de dialog, motiv pentru care revin cu gratitudinea mea şi vă garantez că am în­ţeles ceea ce vă doriţi. Vă invit să votaţi ALDE pentru o viaţă mai bună.
În timp ce unii au spălat bani, eu voi spăla oraşul.

Cu respect,
Emanuel Clej, candidat ALDE
pentru funcţia de
primar al municipiului Deva

Comandat de ALDE – Filiala Hunedoara
CMF – 21200063
Executat de MEDIA HUNEDOREANĂ SRL Deva

Scrie un comentariu

stiri si ziare
Citește articolul precedent:
Şoimuş: premierea cuplurilor de aur şi sprijin material pentru cei afectaţi de inundaţii

Magdalena Şerban Ieri, conducerea administraţiei publice locale din Şoimuş a realizat două acţiuni speciale. Prima a însemnat premierea cuplurilor de...

Produs de Hunedoara: Bun şi fain, cu drag din Ardeal

Începând din a doua jumătate a lunii iunie, producătorii şi artizanii din judeţul Hu­ne­doara se bucură de promovare online gra­tuită,...

Loturile naţionale de judo, lovite de coronavirus

Loturile naţionale de judo ale României se confruntă cu un focar de coronavirus, nu mai puţin de 22 sportivi, 19...

Închide