Sport

Multe incertitudini, puţine veşti bune, în fotbalul mic

Ciprian Marinuţ

Reprezentanţii Asociaţiei Judeţene de Fotbal au demarat o campanie de mobilizare a echipelor din ligile patru şi cinci, pentru a se înscrie în campionat şi în noul sezon. Există însă semnale că unele echipe au pierdut sprijinul autorităţilor locale, după alegerile din iunie, şi că se vor retrage, dar şi unele veşti bune. Situaţia se va lămuri în mare măsură, luni, 30 iulie, când este programată Adunarea Generală a Asociaţiei Judeţene de Fotbal Hunedoara.

Banii vorbesc
Problemele financiare cu care se confruntă fotbalul românesc îşi arată colţii şi la nivelul ligilor inferioare, deşi aici cheltuielile, pretenţiile şi costurile sunt mai mici. Pentru a nu păţi ca în alţi ani de după 1989, în care numărul echipelor s-a redus foarte tare, AJF Hunedoara încearcă să convingă cât mai multe formaţii să-şi continue activitatea. „De câteva zile, toţi oficialii AJF Hunedoara încearcă să mobilizeze echipele, pentru a se înscrie şi în noul campionat. Din discuţiile de până acum, avem semnale că unele grupări au pierdut sprijinul autorităţilor locale, după alegeri, şi nu se ştie dacă vor mai fi prezente în campionat. Noi încercăm să sensibilizăm şi autorităţile, dar situaţiile sunt destul de încurcate“, a apus Adrian Radu, şeful Comisiei Competiţii a AJF Hunedoara. Oficialul AJF a precizat că două echipe din Liga a V-a s-au înscris deja în Liga a IV-a şi că speră ca CFR Simeria să continue măcar în campionatul judeţean, dacă se va retrage din Liga a III-a. „Până acum, e sigur că CS Ghelari şi AS Hercules Lupeni vor face pasul de la Liga a V-a în Liga a IV-a. În plus, Silva Miracol Hărău, câştigătoarea unei serii a Ligii a V-a, va rămâne tot în ultimul eşalon valoric, deoarece nu are resurse să urce mai sus. Sperăm ca CFR Simeria să îşi continue activitatea măcar în Liga a IV-a, dacă se va retrage din Liga a III-a, pentru că ar fi păcat să dispară complet“, a precizat Adrian Radu.

Reprezentanţi de la toate cluburile
Situaţia campionatelor Ligii a IV-a şi a V-a se va clarifica în mare măsură luni 30 iulie, când va avea loc Adunarea Generală a Asociaţiei Judeţene de Fotbal Hunedoara. La această întrunire, au fost invitaţi reprezentanţi de la fiecare club, tocmai pentru a se obţine detalii despre intenţiile de viitor ale tuturor echipelor. „Adunarea va cuprinde festivităţile de premiere ale echipelor laureate în sezonul precedent şi discuţii cu reprezentanţii echipelor, pentru a le afla gândurile de viitor. Nu o să efectuăm tragerea la sorţi, până nu vom avea o imagine clară asupra echipelor, care se vor înscrie în campionat“, a afirmat Adrian Radu.
În sezonul trecut, în campionatul Ligii a IV-a, au activat 17 echipe, iar în cele două serii de Liga a V-a, au participat 27 de echipe (13 într-o serie şi 14 în alta). Noua ediţie de campionat a Ligii a IV-a va demara în 18 august. În ultimele trei sezoane, câştigătoarele Ligii a IV-a Hunedoara (FC Hunedoara – 2009-2010, Jiul – 2010-2011 şi CS Vulcan 2011-2012) au fost învinse la barajul de promovare în Liga a III-a.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura