FlashPolitica si administratie

Morar şi Costa, iarăşi, viceprimari!

Sorina Popa

Ieri, în şedinţa Consiliului Local Deva, am asistat, a câta oară, la o altă răsturnare de situaţie. Astfel, Marcel Morar (foto dreapta) şi Cosmin Costa (foto stânga) au revenit pe funcţiile de viceprimari, iar Florin Oancea şi Sandu Borbeanu trebuie să stea iarăşi în banca consilierilor locali.  Asta, pentru că aleşii prezenţi ieri la şedinţă au votat revocarea hotărârilor prin care au fost schimbaţi de pe posturi viceprimarii Marcel Morar şi Cosmin Costa şi, de asemenea, au fost revocate şi cele prin care au fost numiţi în locul lor Florin Oancea şi Sandu Borbeanu. Motivul pentru Prefectura a cerut Consiliului Local Deva să anuleze hotărârile respective, a fost acela că ele au fost votate de cei patru noi consilieri locali PNL, care i-au înlocuit pe cei daţi afară din partid. Or, potrivit Prefecturii, aceştia nu au fost aleşi legal la momentul respectiv. În lipsa consilierilor de la USL şi a celui de la PRM, şedinţa s-a desfăşurat în condiţii normale, fără scandalurile de altădată.

Cine sabotează proiecte importante?
„S-a revenit la o stare de normalitate. S-a stopat un abuz, care a durat prea mult timp. Lucrurile în Consiliul Local s-au derulat în condiţii fireşti, cu toate că unii dintre aleşi nu au catadicsit să vină să voteze pentru ca situaţia de la groapa de gunoi a municipiului să se rezolve”, a declarat viceprimarul Cosmin Costa. La rândul său, Marcel Morar a declarat pentru MESAGERUL HUNEDOREAN că „s-a revocat o hotărâre absolul ilegală. Dacă mai exista un dubiu referitor la aleşii care se fac vinovaţi că nu se pot aproba nişte hotărâri extrem de importante pentru municipiul nostru, acum, că unii dintre ei nu s-au prezentat, putem să ne dăm seama cine nu vrea să se aloce bani pentru rezolvarea situaţiei de la groapa de gunoi”.

8 comentarii la „Morar şi Costa, iarăşi, viceprimari!

  • Hai ca era mai frumos cu 4 viceprimari puturosi si o managerita care da bine la imagine in presa!!!!!
    Acum nu mai avem altceva decit afumatoarea lui Mircia!!!!

  • De ce se cheltuie bani de la bugetul local pt ca sa se stinga incendiul provocat la halda de gunoi administrata de o firma privata???
    -intrebare retorica-

  • Pentru ando!
    Ca asa vrea Mircia, ca e stare de necesitate…..(prin buzunarele unora°

  • Deci se pare ca omeni apropoatii lui mircia sunt demisi incorect, doar cei care sunt impotriva lui sunt demisi corect sau mai bne zis exclusi, se pare ca mircia se gadeste doar la buzunarul lui si cum sa aduca bani la UNPR pentru campania de anul viitor nici decum la cetatetii devei

  • Prea multe scandaluri, pacat ca altii se gandesc doar la buzunarul lor si nu la binele devenilor.

  • pt Ardei. du-te si saruta-l in anus pe piticul turnator.

  • Un mare tampit ,Oancea ,el care a pus pliante in tot orasul ca este urmatorul primar ,nu este acum nici viceprimar ,si nici candidat la primarie din partea usl ,va ramane consilier si din 2012, ce credea ca il numeste M olot pe el sa candideze la Deva,cand nevasta lui Marginean care este directoare la postul local Antena 1 ,ia promis lui Molot ,ca va face campanie electorala gratis,si a dat ordin ca Alin Bena ,Gruian Sandu si Monalise Hihn sa il atace in continu pe primarul Mircea Muntean, si sa-l laude pe Molot si Marginean

  • De geaba iese Mircea Muntean cu tot felu de acuze pentru ca si-a dat seama ca a facut mult prea putine pentru catateni din Deva si mult prea multe pentru el insusi, cum ar fi si gazonul cumparat de la firma sotiei lui cu 12 EURO metrul patrat si treceri de pietoni care costa sute de milioane, iar oameni au vazut aceste lucruri si s-au saturat.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura