Comunitate

Mopediştii vor avea nevoie, obligatoriu, de permis

Cristina Ghenea

Persoanele care au peste 16 ani şi vor să conducă scutere sau motorete vor avea nevoie de permis de conducere pentru categoria AM. Această reglementare adusă legii circulaţiei a fost deja publicată în Monitorul Oficial şi va intra în vigoare începând din 19 ianuarie 2013.

Mopedele şi triciclurile au fost reintroduse în categoria autovehiculelor, astfel că nu vor mai putea fi conduse decât de cei care deţin un permis auto pentru categoria AM. Acesta va putea fi obţinut de către persoanele cu vârsta minimă de 16 ani, în urma unui examen ce constă în două probe – una teoretică şi alta practică. Totodată, şoferii care deţin deja un permis de conducere, indiferent de categorie, vor putea conduce mopedele.
Reglementarea a venit în urma înregistrării unei creşteri considerabile a numărului evenimentelor rutiere în care sunt implicate mopedele. În ultimii doi ani, numărul acestora a crescut semnificativ şi în judeţul Hunedoara, ajungând la ordinul miilor înscrise în circulaţie. În acelaşi timp, însă, s-au înmulţit şi accidentele în care au fost implicaţi conducătorii de mopede. Doar anul acesta, au fost înregistrate în judeţ 56 de astfel de evenimente rutiere, iar în 45 dintre cazuri, s-a constatat că a fost vina mopediştilor. În total, aceste accidente s-au soldat cu 13 persoane grav rănite şi alte 49 rănite uşor.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura