Prima pagina

Monica Iacob-Ridzi: În PDL există voci fără legitimitate

Deputatul Monica Iacob-Ridzi, care a demisionat din Partidul Democrat Liberal (PDL), a declarat astăzi, sâmbătă, la Petroşani, că a ales să plece din partid fiind nemulţumită de politica de alianţe promovată de democrat-liberali în ultima perioadă, de prezenţa unor persoane care au practicat traseismul politic, dar şi a unor ”voci fără legitimitate” din punctul de vedere al susţinerii într-un bazin electoral.
Parlamentarul din Colegiul Petroşani-Petrila-Aninoasa a menţionat că a activat în PDL timp de 16 ani, ”crescând treaptă cu treaptă” şi că nu a crezut vreodată că va fi pusă în situaţia de a demisiona. ”Am constatat, cu surprindere, că PDL a ales să intre în alianţe cu formaţiuni politice şi să facă echipă cu persoane care şi-au făcut o aşa-zisă carieră politică din a trece prin mai multe partide. Personal, am condamnat, inclusiv de la tribuna Parlamentului, traseismul politic. În ceea ce mă priveşte, vă spun sincer că mi-a fost greu şi nu am crezut că voi fi pusă în situaţia, vreodată, de a demisiona din PDL. Este o decizie dificilă pentru mine. Am fost loială PDL şi am încercat să aduc plus valoare acestui partid”, a afirmat Ridzi. Ea a susţinut că este inadmisibil ca ”voci fără legitimitate în partid” care nu s-au confruntat, niciodată, cu dificultăţile unui scrutin, să fie cele care decid în numele PDL fără a preciza persoanele la care se referea.
Fostul ministru al tineretului şi sportului a ţinut să precizeze că demisia sa din partid nu este legată de dosarul penal în care este implicată, afirmând că prezumţia de nevinovăţie ar trebui aplicată, în mod egal, pentru orice cetăţean. ”S-a tot speculat, în ultimele zile, că motivul real al demisiei mele s-ar circumscrie dosarului penal în care sunt implicată pe nedrept. Acest lucru nu este real. (…) De trei ani de zile încerc să fiu ascultată, să-mi fie ascultate argumentele, apărările şi lipsa de fundament ale acuzaţiilor mele. Am ales să continui activitatea în PDL, convinsă fiind că prezumţia de nevinovăţie nu este doar un principiu juridic, ci se aplică oricărui cetăţean român, inclusiv membrilor PDL. Am constatat că în faţa acestui principiu există o dublă măsură. Pe de o parte, îl clamăm ca şi principiu constituţional – nimeni nu este mai presus de lege şi nimeni nu poate fi considerat vinovat până să existe o decizie definitivă şi irevocabilă a unei instanţe de judecată – şi, pe de altă parte, interzicem sau minimizăm exprimarea în cadrul partidului a celor care, conjunctural, traversează perioade de cercetare în faţa autorităţilor statului”, a spus Monica Iacob-Ridzi.  Ea s-a declarat o susţinătoare a criteriilor de integritate, menţionând însă că sancţiunile pe linie politică sau socială trebuie precedate de o pedeapsă a judecătorilor prin care să se stabilească dacă o persoană este vinovată. 

Totodată,  Monica Iacob-Ridzi a declarat, sâmbătă, la Petroşani, că nu are ce să reproşeze conducerii partidului, ea menţionând că liderii democrat-liberalilor au avut o poziţie decentă în privinţa sa.  “Cred că poziţia decentă pe care PDL-ul a avut-o faţă de mine spune multe. Nu am de ce să acuz pe cineva din conducerea partidului şi am apreciat poziţiile exprimate în ultimele zile atât de către domnul preşedinte Blaga cât şi de liderul grupului parlamentar la PDL din Camera Deputaţilor, Mircea Toader. Au fost opinii corecte şi decente care indică acea maturitate politică specifică PDL-ului pe care îl cunosc şi care nu are nicio legătură cu noile alianţe cu care, personal, nu mă identific”, a spus Monica Iacob Ridzi. Ea a declarat, în conferinţa de presă, că ar fi fost dispusă să nu mai candideze în alegerile din decembrie 2012, dacă anumiţi colegi i-ar fi ascultat argumentele de nevinovăţie pe care le are în dosarul în care a fost trimisă în judecată de procurorii DNA pentru abuz în serviciu şi fals intelectual, în legătură cu organizarea Zilei Tineretului, în 2009, la Costineşti. “Din păcate, mulţi dintre colegii mei de partid s-au îndepărtat de mine. Nu şi-au găsit timp să-mi asculte argumentele, apărările, nu şi-au făcut timp nici cinci minute să se uite pe unele documente care îmi demonstrează nevinovăţia. (…) Dacă în urma discuţiilor pe care aş fi dorit să le port cu persoane din PDL aş fi fost ascultată, dacă mi s-ar fi ascultat punctele de vedere, aş fi fost dispusă chiar să înţeleg orice decizie a partidului, inclusiv cea a unei posibile necandidaturi a mea, în anul 2012′, a adăugat Ridzi.

Monica Iacob-Ridzi a mai declarat că în următoarea perioadă va începe să prezinte dovezi din care va reieşi faptul că este nevinovată în dosarul în care a fost trimisă în judecată de procurii DNA, în legătură cu organizarea Zilei Tineretului 2009, la Costineşti. “Am înţeles să fac un pas înapoi (în anul 2009, n.r.), să nu vorbesc despre dovezile nevinovăţiei mele. Din păcate, s-a creat impresia că aş vinovată de ceva. Vă asigur că voi prezenta, în perioada imediat următoare, dovezi ale nevinovăţiei mele’, a afirmat Monica Iacob-Ridzi.

Fostul ministru al Tineretului şi Sportului din perioada 2008-2009 a spus că în procesul aflat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a fost audiată timp de zece ore, iar la finalul mărturiei sale, nimeni nu i-a mai pus vreo întrebare. “Eu cred că am lămurit, cel puţin în instanţă, lucrurile. Tot aşa le voi lămuri şi în spaţiul public pentru a face să nu mai planeze nicio urmă de îndoială în ceea ce mă priveşte’, a precizat Monica Iacob-Ridzi. Aceasta a adăugat că până la alegerile parlamentare va continua să activeze în Camera Deputaţilor ca independent. De asemenea, Monica Iacob-Ridzi a mai spus că va candida la alegerile din decembrie, dar a evitat să precizeze în ce formulă.

Reamintim că Monica Iacob Ridzi a fost trimisă în judecată de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) pentru abuz în serviciu şi fals intelectual în legătură cu organizarea Zilei Tineretului în 2009 la Costineşti. (Agerpres)

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura