Modernizare de drumuri la Uricani

17 septembrie 2018 | 1 Comentariu | Publicat in: Comunitate

Magdalena Şerban

Cele 12 drumuri vicinale pe care administraţia publică din Uricani le vrea asfaltate şi modernizate pe axă guvernamentală vor intra în lucru în maximum două săptămâni, după cum susţine primarul Dănuţ Buhăescu (foto).

Drumurile ce fac obiectul investiţiei sunt Mailat Plai, Mailat Cătun, Valomir, Dodoconi, Pietroasa, Valea de Brazi (până la Puţul opt), Caraiman, Şerponi, Manoleşti, Strugurelui, Cheile Buţii, cel spre cabana Câmpu lui Neag şi alte două dintre zona Sterminos şi fosta Preparaţie Uricani, printre care şi Dosul Pribeagului. „Licitaţia s-a finalizat, am semnat inclusiv contractul de finanţare, urmând să trecem la munca în teren. Sunt drumuri care nu au cunoscut niciodată asfaltul. Au un amestec de piatră cu pământ, ceea ce nu putea rămâne aşa. Finanţarea am câştigat-o prin Programul Naţional de Dezvoltare Locală (PNDL II). La nivel administrativ-teritorial mai există astfel de drumuri pe care urmărim ca sub o formă sau alta să le modernizăm”, a spus Dănuţ Buhăescu, edilul-şef al oraşului Uricani.
De precizat că licitaţia a fost adjudecată la preţul de 7.554.542 lei. Bineînţeles, există şi cheltuieli catalogate neeligibile (805.600 lei), ce vor fi suportate din bugetul local.

Loading...

Comentarii (1)

Trackback URL | Comments RSS Feed

  1. Valea Jiului spune:

    Dar de asfaltarea drumului spre Herculane ???

Scrie un comentariu

stiri si ziare
Protected by Webpro.ro
Citește articolul precedent:
Prof. univ. dr. Dorel Săndesc a revenit pe plaiurile natale cu o echipă de medici, pentru oamenii din satele izolate. Un erou al timpurilor noastre

Cetăţean de Onoare al comunei Orăştioara de Sus, dar şi al municipiului Orăştie, totodată unul dintre cei mai buni specialişti...

Campionatul European de Judo juniori, fără medalii pentru România

Arena Sport din Sofia a găzduit întrecerile ediţiei din acest an a Campionatului European de judo pentru juniori, fete şi...

Campionatul Naţional de Tir cu Arcul pentru persoanele cu dizabilităţi

Sâmbătă, 15 septembrie 2018, s-a desfăşurat în incinta Stadionului Olimpia din Bucureşti, Campionatul Naţional de Tir cu Arcul Outdoor destinat...

Închide