Politica si administratie

Miting în fața Termocentralei Mintia

Liderul Cartel Alfa, filiala Hunedoara, Cristian Iștoc (foto), face un apel către hunedorenii cu simț civic să se alăture „Caravanei Anti-sărăcie”, în­ce­pând cu ora 14.00 în fața Termo­cen­tralei Mintia, în 17 octombrie 2022, la un miting organizat din cauza nemulțumirilor privind creșterea fac­turilor.

Companiile din energie au profit
„Traseul caravanei Anti-sărăcie în ju­dețul Hunedoara, va fi: Termocentrala Mintia – Prefectura Hunedoara – Petroșani – Defileul Jiului. CNS Cartel ALFA a a nunțat programul național de acțiuni de protest pentru creșterea urgentă a salariilor și pensiilor. Prețurile la energie, alimente și alte produse esențiale cresc în spirală la niveluri care trimit milioane de lucrători în sărăcie, în timp ce gu­vernul, economiștii și bancherii iau mă­suri care pun presiune și mai mare asu­pra cetățenilor (spre exemplu, prin creș­terea dobânzilor), în timp ce companiile din energie au profituri record.
Structurile de decizie din cadrul con­fe­derației CNS Cartel ALFA au stabilit organizarea unor acțiuni de protest la nivel național. Costurile aberante la ener­gie și costurile în creștere ale alimentelor și ale altor bunuri esențiale forțează mi­li­oane de lucrători să facă alegeri du­re­roase și îi împing pe mulți în sărăcie. În ace­lași timp, atragem atenția și asupra fap­tului că, în contextul actualelor pre­țuri, foarte multe unități economice sunt puse în situația de a-și înceta activitatea, iar cetățenii români vor fi puși în situații dramatice din cauza superficialității cu care este tratată problema la nivel politic”, a declarat Cristian Iștoc.

Programul mitingurilor este următorul:

Caravana cu plecare din zona Ardeal:

  • Miting Zalău: 17 octombrie 2022, ora 9.00
  • Miting Mintia: 17 octombrie 2022, ora 14.00
  • Caravană Deva: 17 octombrie 2022, ora 15.00
  • Miting Târgu Jiu: 18 octombrie 2022, ora 10.00
  • Miting Râmnicu Vâlcea: 18 octombrie 2022 ora 15.00
  • Miting Slatina: 19 octombrie 2022, ora 12.00

Caravana cu plecare din zona Moldova:

  • Miting Bacău: 17 octombrie 2022, ora 12.00
  • Miting Galați: 18 octombrie 2022, ora 11.00.
  • Miting Slobozia: 19 octombrie 2022, ora 11.00.

Miting București: 20 octombrie 2022

  • ora 11.30 Piața Victoriei
  • ora 14.00 Piața Revoluției.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura