Actualitate

Misiune deosebit de dificilă a salvatorilor montani din Petroşani

Pe o vreme deosebit de rea, cu ninsoare abundentă, frig şi fulgere, salvamontiştii din Petroşani au avut de intervenit la salvarea unui turist accidentat în Parâng, la peste 2.000 de metri altitudine.

Bărbatul din Valea Jiului urcase la munte pentru schi de tură, dar a suferit o accidentare la gleznă. Potrivit şefului Serviciului Salvamont Petroşani, Remus Popescu, schiorul s-a accidentat la picior în cursul zilei de duminică şi a rămas în cort sub Vârful Cârja. Cum accidentarea a fost mai serioasă decât a crezut iniţial, luni a cerut sprijin. ”A urcat la munte pentru schi de tură. Azi (luni-n.r.) dimineaţă ne-a fost solicitat ajutorul. A văzut că e serioasă accidentarea de la picior. E bine că ne-a cerut ajutorul”, a declarat Remus Popescu.
Traseul parcurs de turist este dificil şi vara, pe timp frumos, astfel că misiunea salvamontiştilor n-a fost deloc una simplă. Până să ajungă la victimă salvatorii au avut parte de ploaie, grindină, de ninsoare şi de ninsoare cu fulgere. Bărbatul salvat avea experienţă pe munte şi a fost însoţit de alţi prieteni în drumeţie. A fost predat unui echipaj SMURD şi transportat la Spitalul de Urgenţă Petroşani, iar medicii spun că este în afara pericolului. (M. Gânju)

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura