Mircia Muntean: „Pulsul strãzii îi poate dovedi unui politician dacã reprezintã ceva pentru oameni”

Candidat la un post de deputat în colegiul Deva-Cârjiţi, Mircia Muntean şi-a început campania electorală, în stradă, printre deveni. Optimist, cu zâmbetul pe buze, însoţit de zeci de tineri, îmbrăcaţi în geci de culoare albastră, Mircia Muntean străbate în fiecare zi oraşul, pentru a se întâlni şi discuta cu devenii.
„Campaniile electorale mă fac să mă simt extrem de confortabil, pentru că devenii sunt familia mea. Nimic nu poate fi comparat cu o strângere caldă de mână sau cu un zâmbet venit din inimă. Mă bucur să văd că deşi adversarii mei politici încearcă să mă discrediteze în faţa devenilor, noi, cei care vreme de 16 ani am fost împreună, am rămas uniţi ca o familie. Cu siguranţă, şi ei ar afla acest lucru, dacă ar sta măcar o zi printre locuitorii municipiului Deva. Din păcate, deşi se laudă că sunt aproape de oameni, se mulţumesc doar să le zâmbească din afişe sau banere. Politica în interesul cetăţeanului se face de aici, din stradă. Nu poţi să ştii care sunt nevoile oamenilor, dacă tu, ca om politic, nu te simţi confortabil atunci când stai între semenii tăi. Omul te simte imediat atunci când eşti fals şi ipocrit ”, spune Mircia Muntean. Acesta a precizat că indiferent de cum va fi vremea, campania sa se va derula în acelaşi mod. „Nimic nu mă motivează mai mult în campaniile electorale decât întâlnirile directe cu oamenii. Nu mă refer aici la întrunirile aranjate în care simpatizanţii partidului respectiv sau membrii de partid vin pentru a-şi aclama candidaţii. «Pulsul străzii» este cel care îi poate dovedi unui politician dacă reprezintă ceva pentru oameni. Pe stradă, omul reacţionează cu totul altfel, decât atunci când vine la o întâlnire aranjată. Poartă cu el gândurile lui, preocupările de zi cu zi şi de ce nu, dorinţele lui. Din păcate, contracandidaţii mei nu au aflat încă lucrul acesta, deşi spun că fac de mulţi ani politică. Mai au încă multe de învăţat de la oamenii simpli. Au şi timp. Unii dintre ei sunt încă tineri”, spune zâmbind Mircia Muntean.

3 comentarii la „Mircia Muntean: „Pulsul strãzii îi poate dovedi unui politician dacã reprezintã ceva pentru oameni”

  • 16 noiembrie 2012 la 7:03
    Permalink

    De fapt ,leprele u.se.liste demne si onorabile isi afiseaza un rictus de superioritate in fata plebeilor carora le cersesc votul.Sper ca devenii sa aibe macar acum ,fata de alegerile din iunie discernamantul si sa aleaga pe acel care in 4 mandate a schimbat in bine fata Devei,castigandu-i notorietate si faima atat in tara cat si in strainatate.
    DUMENZEU SA-TI AJUTE MIRCICA,SA CASTIGI CU 80 % DIN VOTURILE EXPRIMATE!

  • 16 noiembrie 2012 la 9:36
    Permalink

    ACUMA NU CA MIRCIIA NU AR FI O LICHEA,CA DEGEABA FACE PE DEMAGOGUL, CA SI EL S A INFRUPTAT DE LA TITA BUGETULUI LOCAL ,

  • 16 noiembrie 2012 la 20:31
    Permalink

    Toti sunt la fel…absolut toti. Cine inca se mai indoieste de asta ori e naiv, ori e manipulat, ori are un interes direct. In tara asta nu voi mai vota niciodata. M-am ars tipmp de 22 de ani. Ajunge !

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

stiri si ziare