Mircia Muntean, primarul ales al Devei, condamnat la șase ani de închisoare

   mircia-muntean  Primarul ales al municipiului Deva, Mircia Muntean a fost condamnat la șase ani de închisoare cu executare de Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ). Sentința a fost dată astăzi în dosarul ”Alcoolul la volan” și nu este definitivă, aceasta putând fi atacată cu apel.

Din datele de pe portalul instanței, Mircia Muntean a fost condamnat la doi ani de închisoare cu executare pentru acuzațiile din dosarul ”Alcoolul la volan”. Acesta mai avea o condamnare de patru ani închisoare cu suspendare dată în 2013, fiind acum în perioada de încercare. Magistrații ÎCCJ i-au revocat beneficiul suspendării, cumulând cele două pedepse, astfel încât a rezultat o condamnare de șase ani de închisoare.

În temeiul art. 336 alin.1 din Codul penal cu reţinerea dispoziţiilor art. 41 alin. 1 din Codul penal, condamnă pe inculpatul Muntean Mircia (date de stare civilă) la pedeapsa de 2 (doi) ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe. În baza art. 67 alin.1 din Codul penal, interzice inculpatului, cu titlu de pedeapsă complementară, exercitarea drepturilor prev. de art. 66 alin.1 lit. a şi b din Codul penal, pe o perioadă de 2 ani, în condiţiile art. 68 din Codul penal. În baza art. 65 din Codul penal, interzice inculpatului drepturile prev. de art.66 alin.1 lit. a şi b din Codul penal cu titlu de pedeapsă accesorie. În baza art. 96 alin. 4 din Codul penal, revocă suspendarea executării sub supraveghere a pedepsei de 4 ani închisoare, aplicată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin sentinţa penală nr. 703/17.07.2013, definitivă prin decizia penală nr. 179/24.09.2013, a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul de 5 Judecători. În baza art. 43 alin. 1 din Codul penal, adaugă la pedeapsa aplicată în cauză, de 2 ani închisoare, pedeapsa anterioară de 4 ani închisoare, urmând ca inculpatul Muntean Mircia să execute, în total, pedeapsa principală de 6 (şase) ani închisoare. Aplică inculpatului alături de pedeapsa principală pedeapsa complementară constând în exercitarea drepturilor prev. de art. 66 alin.1 lit. a şi b din Codul penal, pe o perioadă de 2 ani, în condiţiile art. 68 din Codul penal. Interzice inculpatului, pe perioada executării pedepsei, exercitarea drepturilor prev. de art.66 alin.1 lit. a şi b din Codul penal, cu titlu de pedeapsă accesorie. Conform art. 274 alin.1 din Codul de procedură penală, obligă pe inculpat la plata sumei de 3000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Cu apel în termen de 10 zile de la data comunicării copiei minutei hotărârii”, se arată pe portalul ÎCCJ. (Natalia Bumbac)

 

 

2 comentarii la „Mircia Muntean, primarul ales al Devei, condamnat la șase ani de închisoare

  • 11 iunie 2016 la 15:09
    Permalink

    In sfirsit s-a facut dreptate. La puscarie cu el.

  • 11 iunie 2016 la 17:56
    Permalink

    Oameni inculți . V-ati ales primar parnaias si corupt . Meritați sa trăiți 4 ani cu ciorba si 50-100 lei primiți cand l-ați ales .

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

stiri si ziare