Mircia Muntean candideazã pe listele ARD

Sorina Popa

Deşi nu a trecut de Comisia de etică a ARD, condusă de Monica Macovei, fostul primar al municipiului Deva, Mircia Muntean (foto) va candida, totuşi, pe listele ARD la scrutinul din 9 decembrie.
Printre cei care au căzut testul de integritate, dar au rămas pe listele de candidaţi, în afară de Mircia Muntean, au fost şi Doru Reşmeriţă, demis din funcţia de şef al Inspectoratului Şcolar Galaţi, potrivit presei locale, din cauza legăturilor cu deputatul Mihail Boldea, aflat în arest preventiv pentru corupţie, şi William Brânză, considerat un „abonat“ la banii publici.
Preşedintele organizaţiei judeţene a PDL, Dorin Gligor, a declarat pentru MESAGERUL HUNEDOREAN, că „probabil, a fost o neînţelegere, în ceea ce-l priveşte pe Mircia Muntean. Am clarificat lucrurile, după ce Comisia de etică i-a dat aviz negativ fostului primar al Devei”, a declarat Gligor. În aceste condiţii, deşi adversarii politici au dat ca sigură neparticiparea lui Mircia Muntean pe listele ARD la alegerile generale, se pare că lucrurile nu se petrec aşa şi fostul edil şef al reşedinţei de judeţ va intra în cursa pentru un mandat de deputat. Dacă nu ar fi putut să participe la alegeri pe listele ARD, Muntean trebuia să strângă semnături pentru o candidatură independentă şi să obţină un scor de 50 plus unu, ca să reuşească să ajungă în Parlament.
Liderul PDL din judeţ susţine că pe 9 decembrie, ARD vrea să obţină un post de senator şi trei de deputat.

7 comentarii la „Mircia Muntean candideazã pe listele ARD

  • 26 octombrie 2012 la 8:01
    Permalink

    William Brinza merita felicitat pentru toate initiativele sale care au ajutat romanii din diaspora sa duca un trai mai bun.

  • 26 octombrie 2012 la 10:33
    Permalink

    Spune-mi si mie una

  • 26 octombrie 2012 la 11:04
    Permalink

    Cam mare palaria asta de deputat pentru Mircia, mai ales la cit de „shifonat” mai arata!!!
    Curaj sau sinucidere politica canditatura asta ???
    🙂

  • 26 octombrie 2012 la 17:58
    Permalink

    inca se mai epateaza cu nonsalanta acest infante infatuat ,….

  • 28 octombrie 2012 la 11:12
    Permalink

    Mircica,Dumnezeu sa-ti ajute sa ajungi deputat,ca sa le inchizi gura la toti ipochimenii care te urasc pt. ca sunt mai prosti si mai incapabili decat tine.

  • 28 octombrie 2012 la 22:17
    Permalink

    Bravo Mircia, e timpul ca Deva sa aiba un deputat pe masura nu ca pana acum cu un copil care nu a fost in stare sa stea mai mult de 50% din timp la sedintele din parlament, in restul timpului fiind la fetite sau la masaje ca doar e mic si el si merita un pic de atentie.

  • 29 octombrie 2012 la 7:42
    Permalink

    Si Macovei zice ca esti corupt?

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

stiri si ziare