Mircia Muntean, candidatul PSRO la Primăria Deva?

Mircia-MunteanOrganizaţia Partidului Social Românesc (PSRO) Hunedoara îşi va anunţa oficial candidatul pentru Primăria Deva, mâine, 21 noiembrie. Anunţul va fi făcut cu ocazia Conferinţei regionale a partidului la care va participa Mircea Geoană, preşedintele PSRO. Liderii judeţeni ai partidului susţin că persoana care va fi desemnată pentru a intra în bătălia de la alegerile locale din 2016 va fi o mare surpriză, refuzând să-i dea numele.
Potrivit unor surse, candidatul surpriză pe care PSRO Hunedoara îl pregăteşte pentru a candida la Primăria Devei este deputatul Mircia Muntean (foto), fost primar al municipiului Deva, timp de patru mandate. Contactat telefonic, acesta a declarat că îşi doreşte să candideze şi că acceptă orice susţinere, dar nu a luat o decizie fermă, dacă va fi din partea PSRO Hunedoara. Acesta a afirmat că a discutat de mai multe ori cu Mircea Geoană pe această temă şi că va participa la Conferinţa regională a formaţiunii politice de sâmbătă de la Deva. Fostul edil a mai spus că are nevoie de garanţii clare că va fi susţinut în campania electorală, pentru a nu se afla în situaţia în care partidul din partea căruia va candida să susţină o altă persoană, din cauza unor înţelegeri între liderii centrali. Mircia Muntean a mai precizat că până în acest moment nu a primit un răspuns din partea conducerii PSD Hunedoara, partid din care face parte, dacă îl vor propune sau nu candidat pentru Primăria Deva, deşi este un lucru cunoscut că doreşte să intre în bătălia electorală şi că se poziţionează bine în sondaje. (N.Bumbac)

4 comentarii la „Mircia Muntean, candidatul PSRO la Primăria Deva?

  • 19 noiembrie 2015 la 22:25
    Permalink

    Nu cred ca mai are curajul sa candideze ,are o pedeapsa de condamnare de patru ani cu suspendare si dupa noile legi nu va mai avea voie sa fie ales ca functionar public .

  • 19 noiembrie 2015 la 23:18
    Permalink

    Primarii nu sunt functionari publici.

  • 19 noiembrie 2015 la 23:48
    Permalink

    Va avea curajul sa candideze.

  • 20 noiembrie 2015 la 13:23
    Permalink

    Asa e domn Mircia. Nu conteaza, miel sa iasa.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.