Mircea Moloţ a anunţat „logodna” cu partidul muribund al lui Mareş. Urmează nunta şi balul?

15 februarie 2018 | 4 Comentarii | Publicat in: Actualitate

Preşedintele ALDE, Mircea Moloţ (foto), a confirmat ieri într-o conferinţă de presă despre colaborarea în Consiliul local (CL) Deva cu PSRo, anunţată de liderul celei de-a doua formaţiuni, Răzvan Mareş. Deocamdată, totul se va rezuma la a avea o voce comună pe proiectele din CL Deva, inclusiv pentru susţinerea lui Mareş pe funcţia de viceprimar al municipiului. Cele două formaţiuni vor avea în forul local şapte consilieri, din totalul de 21.
“Şedinţe comune ALDE+PSRo+PSD”
„Începând de astăzi (n.r. 15 februarie), ALDE cu PSRo vor avea o colaborare în CL Deva. Vom încerca în discuţiile şi cu celelalte organizaţii unde avem şi noi, şi ei consilieri să avem acelaşi lucru. Confirm faptul că azi la ora 16.00, consilierii se vor întâlni la noi la sediu, vor lua toate proiectele de hotărâre în discuţie şi vor avea un punct comun pentru votul pe care îl vor da la şedinţa de mâine (n.r. 16 februarie). Vrem să avem o conlucrare pe proiectele pentru deveni şi sper din tot sufletul ca activitatea din CL şi primărie să fie doar în folosul cetăţeanului. O unire nu se poate face pentru că PSRo încă mai există ca partid. Dar în varianta în care PSRo se va dizolva, luăm în calcul şi trecerea consilierilor la formaţiunea noastră. Până atunci, îl sprijinim pe domnul Mareş pe postul de viceprimar. Aşa cum vom sprijini toate proiectele iniţiate de primarul Oancea, pe care le vom considera că sunt în folosul nostru, al tuturor”, a declarat Mircea Moloţ, preşedintele ALDE Hunedoara.
Întrebat care vor fi raporturile cu consilierii locali de la PSD, acesta a spus că vor colabora şi cu ei, fiind convins că de săptămâna viitoare se vor organiza şedinţe comune cu consilierii locali de la toate cele trei formaţiuni. Mircea Moloţ a mai reiterat dorinţa ca aleşii PSRo să treacă la ALDE după ce partidul lor va fi desfiinţat, colaborarea de acum denumind-o „doar o logodnă”.
ALDE are în Consiliul Local Deva doi consilieri locali, iar PSRo şase, doar cinci dintre ei fiind interesaţi de colaborarea dintre cele două formaţiuni. Andreea Ciobanu, şi ea aleasă pe listele PSRo, nu se numără printre ei. După desfiinţarea PSRo, consilierii locali vor avea statut de independenţi, până când şi dacă vor decide să se înscrie într-un alt partid. În cazul lor, un lucru este sigur că îşi vor duce mandatele de consilieri locali până la capăt, deoarece nu mai pot fi excluşi din partidul pe listele căruia au fost aleşi. (N. Bumbac)

Loading...

Comentarii (4)

Trackback URL | Comments RSS Feed

  1. Miki Spaga spune:

    Mares a intrat in gura lupului , a cazut in capcana . O sa aiba soarta lui Zamfirisca … Sa-l intrebe pe Zamfirisca cum a fost ejaculate din alde . Mares merita ce i se va intampla ca si Zamfirisca , dealtfel.

  2. Politic spune:

    Mare lupta o sa fie in ALDE intre MM RM. Atentie la cartoful fierbinte pe care il luati acolo.

  3. Amigo 2 spune:

    Sa traiasca Logodnicii!

  4. pompiliu bota spune:

    Urmeaza catusele pentru cel mai mare escroc al Transilvaniei!

Scrie un comentariu

Protected by Webpro.ro
Citește articolul precedent:
Telefonul i-a adus sfârşitul

Un pensionar de 63 de ani, din Petroşani, a murit după ce a căzut în cap într-un pârâu din centrul...

Hoţi de energie electrică prinşi de poliţişti

Nouă persoane s-au ales cu dosare penale pentru furt de energie electrică în urma unei acţiuni derulate de poliţiştii din...

Condamnat definitiv pentru ameninţare şi agresiune

Curtea de Apel Alba Iulia a dat sentinţa definitivă în dosarul în care deveanul Cristian Litera (foto) a fost judecat...

Închide