Mircea Bobora: Facem orice să salvăm Termocentrala Mintia!

Sorina Popa

Unde va ajunge Termocentrala Mintia? Aceasta este întrebarea din ultimele zile. După ani de chinuri, la care liderii de sindicat au contribuit suficient, acum ne aflăm într-o situaţie de-a dreptul hilară. Asta, deoarece sunt unii care nu vor să se desprindă termocentrala de Complexul Energetic Hunedoara, alţii nu vor ca ea să ajungă sub tutela Consiliului Judeţean. Dar, atunci, domnilor care criticaţi toate variantele, cine vă mai asigură subvenţia necesară ca să vă primiţi în continuare salariile?

În şedinţa de guvern din această săptămână
După anunţul premierului Viorica Dăncilă, cum că este posibil ca Termocentrala Mintia să fie transferată la Consiliul Judeţean Hunedoara, spiritele s-au încins. Mircea Bobora (foto), preşedintele Consiliului Judeţean Hunedoara, a declarat că instituţia pe care o conduce s-a oferit să preia termocentrala, în condiţiile în care situaţia economică a Complexului Energetic Hunedoara este una gravă. ”Facem orice să salvăm Termocentrala Mintia de la închidere. E adevărat, sunt în calcul mai multe variante, una fiind de preluare de către Consiliul Judeţean a acesteia. Vom cunoaşte mai multe date în această săptămână, după şedinţa de guvern”, a declarat Mircea Bobora, preşedintele Consiliului Judeţean Hunedoara.

Să-i scoată din situaţia grea
Ioan Conţ, directorul Termocentralei Mintia, s- aflat ieri la Ministerul Energiei. ”Săptămâna aceasta se va discuta în şedinţa de guvern despre soarta Termocentralei Mintia. În principiu, sunt de acord ca ea să treacă la Consiliul Judeţean. De altfel, sunt de acord cu orice variantă care în urma unei analize tehnico-economice ar scoate termocentrala din situaţia grea în care se află în prezent”, a afirmat Ioan Conţ, directorul Termocentralei Mintia, pentru MESAGERUL HUNEDOREAN.

Loading...

Scrie un comentariu

stiri si ziare
Citește articolul precedent:
Una dintre cele mai mari investiţii din judeţ a fost finalizată. „Pietonala” din municipiul Hunedoara va fi inaugurată în 9 mai!

Joi, 9 mai 2019, va avea loc inaugurarea investiţiei ”Pietonala” din municipiul Hunedoara. O investiţie de 11 milioane de lei,...

Bulina neagră, 7.05.2019

Petru Iakab, cetăţean din municipiul Deva Pentru că a fost arestat preventiv, împreună cu alţi patru complici, sub acuzaţia că...

Bulina albă, 7,05.2019

Andreea Bocănici, elevă la Liceul cu Program Sportiv „Cetate“ Deva Pentru că a cucerit titlul de campioană naţională şi medalia...

Închide