Actualitate

Minoră de 15 ani ,,furată” de fostul concubin

Duminică noaptea, în jurul orei 01:00, dis­pecerul de serviciu din cadrul Poliţiei municipiului Orăştie a fost sesizat că o minoră din oraşul Geoagiu a fost „furată”.
În cel mai scurt timp, la faţa locului s-a deplasat un echipaj de poliţie, care a identificat apelanta la 112, care se afla sub influenţa alcoolului şi din cauza aces­tui fapt, prezenta deficienţe în exprimare. După discuţia cu femeia care a reclamat răpirea, poliţiştii au demarat cercetările, stabilind că victima infracţiunii de lipsire de libertate în mod ilegal este o minoră în vârstă de 15 ani, iar prezumtivul autor este un tânăr în vârstă de 20 de ani, din Geoa­giu, cu care minora ar fi avut o relaţie de concubinaj.
În urma extinderii activităţilor investi­gative şi de căutare pe raza localităţii, poli­ţiştii au depistat, în zona unei staţii de auto­buz din oraşul Geoagiu, pe tânărul în vârstă de 20 de ani, care se deplasa pe jos spre cartierul Muzicanţilor, ducând-o în spate pe minora de 15 ani.
Cei doi au fost conduşi la sediul Poliţiei Staţiunii Geoagiu în vederea continuării cercetărilor. Minora, care nu prezintă urme de leziuni vizibile, a declarat că nu a fost agresată fizic de tânăr şi nici nu a întreţinut raporturi sexuale cu acesta.
În cauză, poliţiştii au întocmit dosar de cer­cetare penală pentru săvârşirea in­fracţiunii de lipsire de libertate în mod ile­gal şi au luat măsura preventivă a reţi­nerii, pe o durată de 24 de ore, faţă de tânăr. Acesta urmează să fie prezentat magis­traţilor Judecătoriei Orăştie, în vederea luării măsurilor legale. (M. Crivăţ)

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura