Comunitate

Ministrul Sănătăţii, în vizită la spitalul din Brad

Magdalena Şerban

Vineri, la invitaţia preşedintelui Consiliului Judeţean Hunedoara, Mircea Bobora, a edilului-şef al municipiului Brad, Florin Cazacu, precum şi a parlamentarilor hunedoreni Natalia Intotero şi Laurenţiu Nistor, ministrul Sănătăţii, dr. Florian Bodog, a făcut o vizită la Spitalul Municipal Brad.

„În speţă, am solicitat alocarea de fonduri pentru materializarea unor investiţii legate de dotarea cu aparatură medicală performantă. S-a făcut un tur al spitalului, vizitându-se Compartimentul de Primiri Urgenţe, care a fost modernizat şi reabilitat cu ajutorul unei finanţări ministeriale şi, de asemenea, am mai solicitat domnului ministru sprijin în vederea mutării staţiei de ambulanţă din cadrul spitalului într-o altă locaţie, pentru a elimina disconfortul actual şi a facilita accesul”, a spus Florin Cazacu, primarul municipiului Brad.
Potrivit lui Ioan Cobori, managerul Spitalului Municipal Brad, din totalul bolnavilor trataţi de unitatea sanitară pe care o conduce, doar 30 la sută sunt localnici cu acte în regulă, restul provenind din alte zone ale judeţului, din judeţele limitrofe sau chiar din ţară.
„Arealul arondat instituţiei noastre medicale cuprinde circa 42.000 de persoane, incluzând şi unii cetăţeni ai comunelor limitrofe din judeţul Arad, care preferă să vină la Brad, în detrimentul spitalelor din Ineu sau Sebiş. La fel, şi în cazul judeţului Alba, sunt ocolite spitalele din Abrud şi Câmpeni, unii pacienţi venind la noi. Motivele sunt diverse, fiecare pacient având dreptul să-şi aleagă spitalul în care vrea să fie tratat”, a subliniat managerul unităţii medicale din Brad.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura