FlashPolitica si administratie

Ministrul Natalia Intotero s-a întâlnit cu Johannes Hahn, comisar european

Adriana Năstase

Iniţiativele şi proiectele Ministerului pentru Românii de Pretutindeni (MRP), în special cele destinate comunităţilor istorice, şi evenimentele organizate de minister în marja preşedinţiei române a Consiliului Uniunii Europene au fost temele abordate de ministrul Natalia Elena Intotero (foto stânga) în cadrul întâlnirii cu comisarul european Johannes Hahn (foto dreapta), la Bruxelles.

Comisarul pentru Politici de Vecinătate şi Extindere a fost interesat de programele pe care MRP le desfăşoară în sprijinul românilor din afara graniţelor ţării. Înaltul oficial european a apreciat că deţinerea preşedinţiei este o oportunitate deosebită pentru punerea în practică a iniţiativelor ministerului.
Ministrul Natalia Elena Intotero a subliniat preocuparea MRP pentru a cultiva şi valorifica identitatea lingvistică, spirituală şi culturală a românilor de pretutindeni. În acelaşi timp, a afirmat interesul României de a contribui la promovarea, în statele din vecinătatea UE, a valorilor europene şi a respectării drepturilor omului şi a statului de drept. Oferirea de finanţări nerambursabile pentru mass-media în limba română, pentru educaţie, pentru societatea civilă sau dezvoltarea unor programe dedicate spaţiului comunicaţional comun pot reprezenta instrumente utile în acest sens.
Alte teme abordate au fost migraţia din interiorul UE, dar şi dinspre state terţe către UE, precum şi demersurile pentru încurajarea reinserţiei socio-profesionale în statele de origine.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura