ActualitatePolitica si administratie

Ministrul Muncii anunță că proiectul privind pensiile speciale va fi înaintat Guvernului „în câteva zile”

Ministrul Muncii, Marius Budăi (foto), a de­cla­rat ieri în Parlament că proiectul privind pensiile speciale va fi finalizat în câteva zile şi înaintat Guvernului.
„Vor fi respectate prevederile Curţii Const­ituţionale, vor fi respectate preve­derile din PNRR, în rest suntem pe ultimele discuţii şi proiectul va fi înaintat Guvernului. În câteva zile înaintăm către Guvern şi către Comisie, după care îl înaintăm în Par­la­ment”, a spus Budăi, la Palatul Parlamen­tului.
Întrebat dacă pensiile militarilor rămân unele ocupaţionale, Budăi a răspuns: „Ideea mea a fost de la început şi am spus tot timpul că pensiile militarilor nu sunt pensii speciale, însă o să avem proiectul de final. Ceea ce pot să vă spun acum este că am fost extrem de transparent, spre deosebire de ceea ce s-a făcut când s-a scris pro­iectul, şi am discutat în paralel şi cu Comisia şi cu Banca Mondială, dar şi cu cei inte­resaţi”.
Ministrul Muncii a menţionat că încă se poartă discuţii politice în privinţa jalonului referitor la pensii din PNRR. (A.N.)

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura