Sport

Minerul Uricani a obţinut singura sa victorie din tur

Ovidiu Mănăstire

Chiar dacă în ultima etapă a turului a fost „zdrobită” pe propriul teren de CS Hunedoara, Minerul Uricani a reuşit, în ultimul meci al anului, să obţină singura sa victorie din prima parte a sezonului. Astfel, echipa pregătită de Traian Câmpean a câştigat duelul restanţă din etapa a II-a, cu Metalul Crişcior, scor 5-1.
Uricani i-a cedat „lanterna roşie” Crişciorului
Cele două echipe aveau fiecare câte un punct înaintea duelului direct, Metalul Crişcior deţinând un golaveraj superior. Gazdele au făcut însă cel mai bun al joc al turului, impunându-se categoric cu 5-1, prin reuşitele lui  Şuvac (3), D. Scurtu (22, 27), Romanesc (35) şi Ţîmpu (87), pentru oaspeţi punctând Şerban. Ambele grupări au încheiat jocul în inferioritate numerică, Câmpean şi Preoteasa de la gazde şi Bratima, de la oaspeţi, fiind eliminaţi. Cu victoria din meciul restant, Minerul Uricani a urcat peste Metalul Crişcior în clasament, pe locul 11, în timp ce „moţii” vor ierna pe ultima poziţie. Liga a IV-a Hunedoara se va încheia în mod oficial pe anul 2016, după disputarea ultimei partide, restanţa dintre Universitatea Petrioşani şi Jiul Petroşani, din etapa a XI-a.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura