Politica si administratie

Mihai Leu, cale liberã cãtre postul de administrator public

Sorina Popa

Proiectul de hotărâre privind aprobarea criteriilor, procedurilor şi atribuţiilor specifice pentru numirea şi eliberarea din funcţie a administratorului public al municipiului Hunedoara a fost votat, ieri, de consilierii locali din municipiul de pe Cerna.
Proiectul a trecut, cu nouă voturi „pentru” şi cinci „împotrivă”. Aleşii locali liberali care au fost prezenţi şi reprezentantul conservatorilor nu au fost de acord cu proiectul cu pricina.
În aceste condiţii, urmează să se stabilească data la care se va susţine concursul pentru ocuparea funcţiei de administrator public al municipiului Hunedoara. Mihai Leu (foto), consilier local USP, a declarat că vrea să candideze pentru postul de administrator public, pentru că poate să facă foarte multe lucruri pentru hunedoreni, din această poziţie. De fapt, Mihai Leu şi actualul primar al municipiului, Viorel Arion, au spus în campania electorală de la locale că sunt o echipă şi că unul candidează pentru funcţia de edil şef, iar celălalt pentru cea de administrator public. Deşi postul se afla în organigramă încă de pe vremea fostului primar, consilierilor PNL se pare că nu le convine acest lucru.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura