Comunitate

Micii scriitori şi ilustratori vor fi premiaţi de Biblioteca Judeţeană

Magdalena Şerban

Biblioteca Judeţeană „Ovid Densusianu” organizează cu prilejul Zilei Internaţionale a Cărţii pentru Copii, festivitatea de premiere a câştigătorilor concursurilor „Dacă aş fi scriitor…” şi „Dacă aş fi ilustrator…”, ediţia a XI-a. Evenimentul va avea loc în ziua de 1 aprilie 2016, ora 10, în Sala Mare a Teatrului de Artă din Deva. Aşa cum publicul a fost obişnuit, nu va lipsi tradiţionala paradă a costumelor inspirate de personajele din poveştile aflate în competiţie.  

Trebuie spus că ambele concursuri au câte două secţiuni: una pentru clasele I şi a II-a şi alta pentru clasele a III-a şi a IV-a. Cât priveşte  „Dacă aş fi scriitor…”, a fost pregătit din timp, cadrele didactice coordonatoare primind titlurile unor poveşti cunoscute din literatura română şi universală. Astfel, în cadrul ediţiei din 2016 au fost selectate: Albă ca Zăpada, Cei trei purceluşi, Hansel şi Gretel, Harap Alb, Mica Sirenă, Răţuşca cea urâtă, Tinereţe fără bătrâneţe şi viaţă fără de moarte şi Tom Degeţel. Regula e simplă: competitorii au fost invitaţi să rescrie aceste poveşti, creând propria lor variantă, creaţiile fiind trimise la Bibliotecă, unde un juriu format din bibliotecari, pe baza unor criterii bine stabilite, vor puncta câştigătorii. Referitor la concursul „Dacă aş fi ilustrator…”, adresat tot micilor cititori, acesta îi antrenează să-şi valorifice talentul grafic, artistic, şi să creeze o copertă de carte cu titlul uneia dintre poveştile selecţionate pentru a fi rescrise.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura