Comunitate

„Mi-a tras două sau trei palme”…

04 palmuitMaximilian Gânju

Un pensionar din localitatea Aninoasa susţine că a fost pălmuit de un candidat pentru postul de consilier local, pentru simplul fapt că nu a vrut să-i dea datele din buletinul de identitate şi semnătura pentru lista de susţinători.
Incidentul a avut loc chiar în faţa gospodăriei bărbatului şi cel care l-a agresat a pornit altercaţia pe un motiv pueril. Omul susţine că vrea să facă plângere împotriva agresorului pentru loviri şi ameninţare. ”Eu făceam curăţenie şi am ieşit în drum, am luat o piatră mai mare şi am aruncat-o în vale. Domnul Lucian Corlan (n.r. candidatul) a zbierat la mine că de ce am aruncat piatra în vale. I-am spus că e piatră şi nu gunoi, şi a început să zbiere, că să mă duc la Dunca (n.r. primarul în funcţie), a vorbit urât. Apoi a venit şi mi-a dat două palme sau trei, că nu mai ştiu. A zis că el ajunge consilier şi ne spânzură pe toţi, că noi nu suntem în stare să ne gospodărim. Aşa ceva nu se poate, eu am 60 de ani, nu sunt copil de 13 ani. El este pentru consilier, în partid cu Ilie Botgros (fostul primar al Aninoasei) şi a fost la uşa mea şi nu i-am dat buletinele şi de acolo s-a pus toată ceartă. A trimis o fată după buletinele noastre, să completeze lista pentru susţinere, pentru primărie. El umblă pentru strângerea de semnături şi de acolo a ieşit scandal. Eu am fost la Parchet să depun o plângere. Am anunţat şi Poliţia Aninoasa, dar eu n-am fost la instituţii, nu ştiu cum se procedează şi mi s-a explicat cum trebuie să fac ca să depun plângere. Nu este normal să păţesc aşa ceva”, a declarat pensionarul Mircea Dima.
De cealaltă parte, cel acuzat de agresiune susţine că lucrurile nu stau deloc aşa. Recunoaşte că a fost vorba de o discuţie mai aprinsă, dar nu vrea să comenteze incidentul şi nu are legătură cu politica. ”Există un sâmbure de adevăr, pentru că fără fum nu iasă foc. A fost o greşeală de ambele părţi, ne-am împăcat, dar nu este vorba de politică.  Este exclus faptul politic şi unii oameni interpretează cum vor. Cineva a aruncat o mizerie pe cursul apei, dar ne-am împăcat, nu ne-am dus mai departe. Eu nu am nimic nici cu persoana respectivă şi nici cu altcineva, eu îi respect pe toţi, chiar şi persoanele care vor să-mi facă rău”, a declarat Lucian Corlan.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura