Actualitate

Metoda „Accidentul” a început să nu mai prea ţină: Din trei încercări, doar una le-a mers

Adriana Năstase

Escrocii care vor să scoată bani de la cetăţeni naivi prin metoda „Accidentul” par să nu mai aibă aşa succes mare. Două persoane, care au riscat să fie victime ale unor asemenea indivizi, s-au prins că e vorba de o înşelăciune şi nu s-au lăsat fraierite.
În primul caz este vorba de un bătrân de 85 de ani, din municipiul Hunedoara, care a fost sunat de o persoană, care s-au dat drept fiica sa şi de altă persoană care a spus că este doctorul care trebuie să-i opereze fata care a suferit un accident. Pentru asta, „doctorul” i-a cerut bătrânului suma de 20.000 de lei, pentru că operaţiile sunt scumpe în ziua de azi. Dar, surpriză, hunedoreanul nu s-a lăsat păcălit şi le-a spus celor care l-au sunat că va anunţa poliţia.
În al doilea caz, duminică, 11 februarie, Poliţia municipiului Hunedoara a fost sesizată de un bărbat, care a reclamat faptul că, în jurul orei 10, a fost contactat telefonic de o persoană, care s-a prezentat ca fiind „doctor” şi care i-a comunicat că fiul său a fost implicat într-un accident rutier şi urmează să fie operat. Apelantul a solicitat 5.000 de euro, menţionând că, în scurt timp, va trimite o persoană pentru a ridica banii. Nici de data asta lucrurile nu au mers pe placul escrocilor, iar hunedoreanul a anunţat poliţia şi a verificat dacă „doctorul” spune adevărul. Astfel, bărbatul şi-a sunat fiul, care locuieşte în Sibiu, şi i-a povestit ce s-a întâmplat. Fiul i-a spus să anunţe Poliţia, deoarece el nu a suferit nici un accident rutier.
Dacă cei doi şi-au dat seama că este vorba de o escrocherie, nu la fel s-a întâmplat şi cu o hunedoreancă de 75 de ani care a dat 3.000 de lei şi 650 de euro pentru o „intervenţie chirurgicală urgentă”.
Astfel, tot duminică, 11 februarie, în jurul orei 17:00, la Poliţia municipiului Hunedoara s-a prezentat o femeie de 75 de ani, care a reclamat că, în jurul orei 13:00, a fost contactată telefonic de un bărbat care s-a recomandat a fi „fiul” său şi care i-a spus că a fost grav rănit într-un accident rutier şi are nevoie de „toţi banii” pe care îi are în locuinţă. În timpul discuţiei, „fiul” a transferat convorbirea telefonică unui alt bărbat, care s-a recomandat a fi „medic ortoped”, şi care i-a solicitat hunedorencei să pună toţi banii pe care îi are în locuinţă într-un plic, pentru operaţie, şi i-a comunicat că va trimite o femeie în faţa blocului, pentru a ridica suma.
În scurt timp, hunedoreanca s-a întâlnit în faţa blocului cu o femeie necunoscută, căreia i-a înmânat 3.000 de lei şi 650 de euro. După ce a revenit în locuinţă, femeia l-a contactat pe fiul său, căruia i-a relatat cele întâmplate, acesta spunându-i că nu a păţit nimic, fapt pentru care a sesizat poliţia, solicitând efectuarea de cercetări pentru comiterea infracţiunii de înşelăciune.
În toate cele trei cazuri, Poliţia municipiului Hunedoara a întocmit dosar de cercetare penală, pentru tentativă de înşelăciune şi înşelăciune, şi a demarat cercetări în vederea depistării autorilor şi a tragerii acestora la răspundere.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura