ActualitateFlash

Mesaje de ameninţare pentru un consilier local din Hunedoara

Palcau pozaOana Mihnea

Consilierul local UNPR de la Hunedoara, Ciprian Palcău (foto), a avut parte de o surpriză, nu tocmai plăcută, la primele ore ale dimineţii, când a plecat de acasă. Surpriza s-a lăsat cu o plângere la poliţie.
Ieri dimineaţă, în jurul orei 8, Ciprian Palcău a ieşit din apartamentul său iar la avizierul din scara blocului a observat un mesaj care conţinea numele lui: „Palcău, fiu de turnător ordinar“, în dublu exemplar. „Era scris cu marker negru, dar nu ştiu cine ar fi putut intra în scara blocului, pentru că uşa este mereu închisă. Iar despre unul dintre vecinii mei nu poate fi vorba să facă aşa ceva, pentru că avem o relaţie foarte bună. Nu am nici o bănuială, dar tind să cred că are legătură cu intervenţiile mele în şedinţele de consiliu local. Pot să spun că mă simt ameninţat şi, de aceea, vreau să îmi iau măsuri de precauţie. Am depus plângere la Poliţia municipiului Hunedoara“, a declarat Ciprian Palcău. Plângerea a fost înregistrată şi urmează ca oamenii legii să efectueze cercetările necesare, iar în funcţie de faptele constatate, se vor lua măsurile prevăzute de lege.

One thought on “Mesaje de ameninţare pentru un consilier local din Hunedoara

  • Cine dracu sa-l amenințe pe păcăliciul ăsta. Sa fim seriosi!vrăjeala.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura