Actualitate

„MENAGE A TROIS”, o comedie de excepţie pentru hunedoreni

Magdalena Şerban

Duminică, 11 noiembrie, începând cu ora 19:00, Teatrul de Artă din Deva propune vizionarea unei comedii, care promite că nu are cum să-l lase rece pe nici un spectator cu simţul umorului la el. „Menage a trois” reprezintă o adaptare după Neil Simon, iar distribuţia este una îmbietoare: Ionela Nedelea, Ioan Isaiu, precum şi mult mediatizatul Liviu Vârciu. Regia e semnată de Sorin Misirianţu.

O poveste cu tâlc…
Redacţia ziarului „Colaps“ are doi angajaţi – pe Andy şi pe Norman. Sediul ziarului este într-un apartament închiriat. Ziarul se vinde greu iar cei doi au restanţe la întreţinere. În acest nefericit context, pentru a salva banii de chirie, Andy se sacrifică şi devine amantul proprietăresei, doamna Brown, o bătrână cu aere de primadonă. În peisaj apare Sophie, o tânără superbă, care tocmai s-a mutat lângă apartamentul celor doi. Din momentul apariţiei fetei, totul se schimbă dramatic. Dacă până acum, ziarul mergea greu, de acum, situaţia devine catastrofală. Unul dintre ziarişti nu mai poate să scrie. E pur şi simplu îndrăgostit. Celălalt încearcă să gestioneze situaţia, dar se trezeşte, fără voia sa, într-un triunghi amoros, care riscă să degenereze într-un pătrat.

…şi o distribuţie spectaculoasă
Reprezentaţia se bucură de patru talente de primă mână. Sorin Misirianţu este actor, regizor, scenarist şi are  un CV impresionant (opera-rock „Richard al III-lea“, spectacole de ecou la Teatrele Naţionale Cluj, Târgu Mureş, Bucureşti, regia filmului „Benvenuti“ în Italia, actor în filmul „Despre oameni şi melci“). Actriţă la Teatrul Naţional Târgu-Mureş, Ionela Nedelea a fost elogiată pentru rolul lui Marilyn Monroe – One woman show; a jucat şi în „Anonimul veneţian“, filmele  „Europolis“ şi  „The Dust Man“ – făcut de Bruno Coppola. Ioan Isaiu este actor al telenovelelor  „Secretul Mariei“, „Vocea iubirii“, „Iubire şi onoare“, considerat, totodată, cel mai sexy bărbat din show-bizz-ul românesc. Liviu Vârciu este un debutant pe scenă, bine-cunoscut publicului ca artist şi actor de telenovele („Secretul Mariei”,  „State de România“). Biletele se găsesc la agenţia teatrală, iar preţul lor variază în funcţie de locul dorit în sală: 40, 30, 20 de lei. Nu le rataţi, pentru că se anunţă un spectacol unic, care la Bucureşti s-a jucat cu casa închisă, având un succes greu de imaginat.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura