Medicii Emil Stoica şi Lucian Miron, noua echipă de conducere a Spitalului Judeţean

25 mai 2020 | 3 Comentarii | Publicat in: Flash, Politica si administratie

Sorina Popa

După atâtea acte normative, am ajuns şi la situaţia în care Mircea Bobora, preşedintele Consiliului Judeţean Hunedoara, după două tentative blocate de Ministerul Sănătăţii, a reuşit să facă numirea echipei manageriale la Spitalul Judeţean de Urgenţă Deva.

Au renunţat pe rând
De la varianta Liliana Vaidner manager, am ajuns la Emil Stoica (foto stânga), până ieri directorul medical al Serviciului Judeţean de Ambulanţă. Iar pe postul de director medical al unităţii devene nu mai este medicul Rodica Avram, propusă iniţial de judeţ, ci medicul Lucian Miron (foto dreapta), care vine de la Spitalul municipal din Brad, unde a deţinut tot funcţia de director medical. Aşadar, doi medici formează în acest moment echipa managerială de la spitalul din Deva.

Dispoziţii de eliberare şi de numiri în funcţii
„Potrivit Anexei la Hotărârea Parlamentului României pentru încuviinţarea Stării de alertă şi a măsurilor instituite prin Hotărârea Guvernului nr. 394/2020 privind declararea stării de alertă şi măsurile care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, autorităţile publice locale, pentru unităţile sanitare din subordine, exercită atribuţia de numire, suspendare şi eliberare din funcţie a persoanelor care ocupă funcţii de conducere în cadrul acestor unităţi în condiţiile legii. În acest context, luni, 25 mai 2020, preşedintele Consiliului Judeţean Hunedoara a semnat dispoziţiile de eliberare din funcţia de manager al Spitalului Judeţean de Urgenţă din Deva a medicului Bianca Glodean, respectiv din funcţia de director medical a medicului chirurg Marius Vasile Blendea. Pentru asigurarea unui management eficient al Spitalului Judeţean de Urgenţă din Deva, preşedintele CJ Hunedoara a semnat dispoziţia de numire în funcţia de manager interimar a medicului Emil Stoica Mariş. Tot prin dispoziţie a fost numit şi directorul medical interimar, în persoana medicului Lucian Ştefan Miron. Conducerea CJ Hunedoara îşi exprimă încrederea că noua echipă de conducere va asigura un management sănătos la SJU Deva şi îşi reafirmă sprijinul pentru întregul personal medical”, se arată într-un comunicat al Consiliului Judeţean Hunedoara.

Ministrul a pus echipa
Reamintim că pe perioada stării de urgenţă, Spitalul din Deva a fost condus de trei medici militari. Aici au fost trataţi doar bolnavii cu COVID, pacienţii non-COVID fiind extrem de nemulţumiţi de faptul că nu au putut să se interneze în spitalul din reşedinţa de judeţ. Echipa militară a fost pusă de ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru. A urmat apoi echipa Glodean-Blendea, numită tot de ministrul Sănătăţii. Acum, conform noilor acte normative, preşedintele Consiliului Judeţean numeşte din nou conducerea spitalului. O conducere interimară, evident, până la organizarea de concursuri pentru ocuparea posturilor respective. Şi, să nu uităm că unitatea a fost deschisă şi pacienţilor non-COVID.

Loading...

Comentarii (3)

Trackback URL | Comments RSS Feed

  1. florin spune:

    Miroane iti pregatesti un post de medic la Deva, ce specialitate ai?

  2. Unul spune:

    @florin: Doctorul Miron este medic UPU. A lucrat ani întregi la UPU Timișoara și în prezent la SMURD Deva. La spitalul din Brad chiar s-a implicat, să știți. Nu este membru de partid, nu-l acuzați degeaba.
    PS – Domnilor de la Mesagerul hunedorean: nu, unitatea nu este deschisă în totalitate! Mai informați-vă în prealabil. Doar câteva cabinete funcționează.

  3. Omderand spune:

    Daca faci medicina la frecventa redusa ajugi mare doctor spitalul din Brad: mergi viu si vi mort

Scrie un comentariu

stiri si ziare
Citește articolul precedent:
Repere medicale. COVID-19: şase luni de la apariţia primului caz

Coronavirusurile sunt un grup de virusuri înrudite, care provoacă atât la om cât şi la animale afecţiuni ale căilor respiratorii...

Bulina neagră, 26.05.2020

Costel-Boer Moldovan,  cetăţean din Călan Pentru că a fost arestat preventiv, fiind acuzat de furt calificat, după ce a intrat...

Bulina albă, 26.05.2020

Silvia Delia Banciu, din municipiul Hunedoara Pentru că, în memoria soţului său, cunoscutul pilot hunedorean de raliuri Valentin Banciu, decedat,...

Închide