Actualitate

Medic din Vulcan, cercetat pentru fals intelectual într-un dosar de pensionări

Un medic din oraşul Vulcan, în Valea Jiului, este cercetat de poliţişti pentru infracţiunea de fals intelectual, într-un dosar penal în care este suspectat că ar facilitat pensionarea unor persoane deşi acestea nu aveau acest drept, a informat Inspectoratul de Poliţie Ju­deţean Hunedoara.

Documente și registre
„Cadrul medical ar fi întocmit, în­ce­pând din anul 2021 şi până în prezent, mai multe documente unor persoane, cu scopul ca acestea să beneficieze de drepturi de pensie, deşi aceste persoane nu îndeplineau condiţiile legale de pen­sionare”, a precizat sursa citată.
Poliţiştii de investigare a criminalităţii economice din Petroşani au pus în exe­cu­tare trei mandate de percheziţie la o unitate medicală din Vulcan, în urma că­rora au fost ridicate mai multe docu­men­te medicale. Percheziţiile poli­ţiş­tilor, efectuate în data de 21 februarie, au vizat trei cabinete medicale din Vulcan.
În urma percheziţiilor efectuate, poli­ţiştii au ridicat mai multe documente şi registre necesare soluţionării cauzei, medicul fiind condus la sediul poliţiei pentru audieri.
Cercetările în acest caz continuă sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Petroşani. (A.N.)

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura