FlashSport

Medalii naţionale şi aviz european la judo

11 x 1 presedintele frj, doru sapta, a inmanat o mare parte a premiilor pentru campioniCiprian Marinuţ

Trei sportive de la SCM Deva şi una de la Centrul Naţional de Judo de la Deva au urcat pe podium la finala Campionatului Naţional de Judo U21 (sub 21 de ani), desfăşurată la Deva, la finalul săptămânii. Clubul devean a trecut cu bine şi proba organizatorică, în vederea găzduirii „Cupei Europei” în perioada 16-21 mai.

Performanţe afectate de accidentări
Rezultatele celor 19 sportive aliniate la start de SCM Deva şi Centrul Naţional de Judo (CNJ) de la Deva au fost în ton cu experienţa şi valoarea în majoritatea cazurilor, fetele cucerind o medalie de aur, una de argint şi două de bronz. Excepţie de la regulă au făcut două sportive care s-au clasat mai jos decât potenţialul lor real, din cauză că au concurat accidentate. Cel mai bun rezultat al  sportivelor de la CNJ Deva a fost realizat de Lavinia Lioveanu, legitimată la CS Mioveni, care a devenit campioană naţională la categoria 63 kilograme. La aceeaşi categorie, Andreea Bondac de la SCM Deva a obţinut medalia de bronz, Denisa Sava (SCM Deva) a ocupat locul cinci, iar Andra Oprea (SCM Deva) s-a situat pe poziţia a şaptea. A doua performanţă ca valoare pentru CNJ Deva a fost realizată de Victoria Finta, de la SCM Deva, ea devenind vicecampioană naţională la categoria +78 de kilograme, după ce a pierdut finala cu Andreea Panea, de la U CSM Cluj. În fine, cea de a patra medalie a CNJ Deva a fost obţinută de Ania Lenghel, tot de la SCM Deva, care s-a clasat pe locul trei la categoria 78 de kilograme. Oana Nicolaescu (ctg. 52 kg) s-a situat pe locul cinci, iar Mihaela Chiss (ctg. 44 kg) a fost eliminată în primul tur, în condiţiile în care au concurat cu probleme de sănătate. „Sportivele junioare şi-au realizat obiectivul, cele cu pretenţii la medalii reuşind să fie pe podium. Cadetele, care sunt mai mici ca vârstă, au concurat cu curaj şi au obţinut calificări în apropierea podiumului, fiind în grafic cu performanţele. Singurele cu rezultate sub potenţialul lor real au fost Oana Nicolaescu şi Mihaela Chiss, prima fiind accidentată la ambii umeri, iar a doua având probleme de sănătate”, a spus Mugurel Ciuşcă, directorul Centrului Naţional de Judo de la Deva şi al SCM Deva.

Notă bună la organizare
Concursul de la Deva s-a desfăşurat pe trei suprafeţe de luptă, în condiţii foarte bune, astfel că oficialii Federaţiei Române de Judo s-au arătat satisfăcuţi de calitatea organizării asigurate de clubul devean. „Ni s-a comunicat că organizarea s-a încadrat în standardele solicitate şi că se aşteaptă de la noi să ne descurcăm foarte bine şi la Cupa Europei”, a precizat Mugurel Ciuşcă.
SCM Deva va organiza în colaborare cu Federaţia Română de Judo, la Sala Sporturilor din Deva, o etapă de „Cupa Europei” la Judo în perioada 16-21 mai. Primele trei zile (16, 17, 18 mai) vor fi rezervate competiţiei sportive, iar în ultimele trei (19, 20, 21 mai) va avea loc un stagiu internaţional de pregătire.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura