Întrebarea cu schepsis

Material beletristic pe străzi în loc de sare şi nisip?

Întrebare: Primăria municipiului Deva a hotărât ca în timpul iernii să nu mai împrăştie material antiderapant, sare şi nisip, pe trotuare şi carosabil, ca să nu dăuneze asfaltului şi maşinilor şi a decis să-l înlocuiască cu material beletristic, care este mai eficient şi mai ieftin. Ce părere aveţi despre această decizie?

1. Nicoleta Lusca 71. Nicoleta Lusca, 25 ani, casnică, Deva:
Ce-i ăla material beletristic? Nu ştiu exact ce să zic, oricum e bine dacă nu dăunează la maşini. Decât să bage banii în buzunare, mai bine să facă ceva pentru noi.

2. Dorina Nistor 82. Dorina Nistor, 27 ani, şomer, Deva:
Am o părere bună, atât timp cât poţi să circuli, e bine. Dacă materialul ăsta nou nu dăunează asfaltului, e bine, că nu vor mai trebui să repare străzile.

3. Leontin Sacota 13. Leontin Sacota, 35 ani, muncitor, Deva:
Foarte bine, normal că ar trebui să folosească ceva mai bun. Sunt mulţumit de anii trecuţi cum s-au ocupat de problema asta, sper în continuare s-o facă la fel.

4. Dacian Oprean 64. Dacian Oprean, 16 ani, elev, Deva:
Dacă ei cred că este mai bine să pună material beletristic pe trotuare atunci când este gheţuş, e bine.

5. Carol Haller 75. Carol Haller, 62 ani, pensionar, Deva:
Uitaţi-vă în DEX şi veţi vedea ce înseamnă noţiunea de beletristic (n.r. zâmbeşte). Să nu puneţi pe străzi material beletristic, că nu e bine!

6. Gheorghe Tapu 06. Gheorghe Ţapu, 60 ani, liber cugetător, Deva:
Ăla pentru ce, Doamne iartă-mă, să-l pună, ca să am ce lectura eu?

7. Mihaela Maria Neag 17. Mihaela Maria Neag, 19 ani, şomer, Deva:
Nu ştiu ce să zic, cred că tot mai bine e cu sare şi nisip. Dacă materialul beletristic îngheaţă? Cum vom mai circula pe stradă?

Explicaţie:
Beletristic – care aparţine literaturii artistice, unul dintre stilurile funcţionale ale limbii române care este specific literaturii artistice.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura