Măsurători topografice la cetatea dacică de la Blidaru

Reprezentanţii firmei de topografie, cu care Consiliul Judeţean Hunedoara are încheiat un contract de prestări servicii, au urcat în cetatea dacică de la Costeşti-Blidaru, pentru efectuarea măsurătorilor necesare clarificării regimului juridic al sitului.

“Prin realizarea măsurătorilor topografice se au în vedere, în prima etapă, determinarea suprafeţelor aferente zonei 1 şi zonei 2, identificarea proprietăţilor prin suprapunerea cu schiţele de carte funciară veche. Odată identificate suprafeţele, se trece la etapa a II-a când vor avea loc discuţii cu proprietarii – persoane fizice – sau urmaşii acestora, cu asociaţiile composesorale, agenţii economici, instituţiile care au în administrare suprafeţe de teren aflate în proprietatea publică a statului român, în vederea cedării dreptului de proprietate în favoarea Consiliului Judeţean Hunedoara şi demararea procedurilor de expropriere pentru cauză de utilitate publică în cazul proprietarilor cu care nu se ajunge la o înţelegere concretă”, se arată într-un comunicat al Consiliului Judeţean.
Măsurători terestre au fost efectuate deja la cetatea dacică de la Costeşti- Cetăţuie. În zilele următoare, topografii vor urca pentru măsurători de specialitate la cetăţile dacice Piatra Roşie şi Băniţa. Operaţiunile aflate în derulare sunt parte a procedurii de preluare în administrare şi înscriere a cetăţilor dacice în patrimoniul judeţului Hunedoara.

Scrie un comentariu

stiri si ziare
Citește articolul precedent:
Medicul Rodica Avram, numită director medical al Spitalului Judeţean Deva

Potrivit unui comunicat transmis ieri de Biroul de presă al Consiliului Judeţean Hunedoara, echipa managerială de la Spitalul Judeţean de...

După ce au fost decontate lucrări fictive în anii trecuţi, Consiliul Judeţean reia reabilitarea Casei de Cultură din Hunedoara

Reabilitarea Casei de Cultură din municipiul Hunedoara este un exemplu de aşa NU. Vorbim de ceea ce s-a făcut până...

Preşedintele COSR, Mihai Covaliu, aşteaptă reluarea pregătirilor

Sporturile vor reveni treptat la normalitate, după data de 15 mai, odată cu ridicarea restricţiilor impuse de ordonanţele militare, iar...

Închide