ActualitateFlash

Mariana Mateescu, condamnată la închisoare cu suspendare

05 mariana-mateescu-1Maximilian Gânju

Medicul Mariana Mateescu (foto), fost manager al Spitalului Municipal Lupeni, a fost condamnată pentru abuz în serviciu contra intereselor publice.
După un rechizitoriu refăcut, recuzarea preşedintelui de şedinţă ori solicitarea unor contraexpertize în cauză, Mariana Mateescu a fost găsită vinovată de magistratul care a avut spre judecare dosarul fostului director al spitalului din Lupeni. Acesta a apreciat că Mariana Mateescu se face vinovată de infracţiunile imputate de procurori şi au condamnat-o la un an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor publice. Totodată, magistratul a mai condamnat-o pe Mateescu şi la trei luni de închisoare, pentru că nu a recuperat prejudiciul indicat de Curtea de Conturi. Pedepsele au fost contopite, dar şi suspendate condiţionat pe o perioadă de trei ani, termen de încercare stabilit de magistrat.
Mariana Mateescu este obligată să achite Spitalului Municipal Lupeni suma de 45.987,65 lei cu titlu de despăgubiri civile. Dosarul managerului Spitalului Municipal Lupeni a ajuns la judecată în anul 2013, iar medicul a fost acuzat că a folosit bani publici în interes personal. Practic, managerul Mariana Mateescu aproba sumele de bani pentru servicii de avocatură şi, în unele cazuri, chiar ea era cea care ridica banii. Mai mult, deşi unitatea medicală nu avea bani pentru medicamente, managerul nu ţinea cont de acest lucru şi dădea directive clare să se facă urgent plăţi către avocat. Pentru contractele de asistenţă juridică nu au existat documente care să stea la baza deconturilor, iar de multe ori, sumele cerute de avocat (onorariu, plus diurnă, cazare şi transport) pentru un proces la Alba Iulia, erau mai mari decât cele pentru un proces la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. În perioada 2005-2009, Spitalul Municipal Lupeni a făcut plăţi pentru servicii de avocatură în valoare de peste 200.000 de lei. Decizia magistraţilor Judecătoriei Petroşani nu este una definitivă şi poate fi contestată de cea condamnată în termen de 10 zile.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura